Momente solemne şi emoţionante în Poligonul Smârdan

Marți, 28 Aprilie 2015 00:00
Publicat în Eveniment

După două săptămâni în care circa 2.200 de militari români, americani, britanici şi moldoveni s-au antrenat împreună, de ieri, în Poligonul Smârdan s-a lăsat liniştea, cel puţin pentru o perioadă. Zgomotele făcute de blindate, elicopterele de luptă sau de mitraliere vor fi înlocuite cu trilurile păsărilor care îşi fac veacul în Poligon. Şi asta deoarece luni, 27 aprilie, în Poligonul Smârdan din Galaţi a avut loc ceremonia de închidere a exerciţiului multinaţional „Wind Spring 15”, care a început pe 16 aprilie. După cum se ştie, la exerciţiu au participat aproximativ 2.200 de militari şi 400 de mijloace tehnice din cadrul unităţilor subordonate Brigăzii 282 Infanterie Mecanizată „Unirea Principatelor”, alături de militari din cadrul armatelor SUA, Marii Britanii şi Republicii Moldova. Scopul exerciţiului a constat în dezvoltarea nivelului de instruire al forţelor armate participante, dezvoltarea nivelului de interoperabilitate între militarii armatelor României, Marii Britanii, Statelor Unite ale Americii şi Republicii Moldova prin implementarea unitară a sistemului de comandă şi control, utilizarea în comun a tehnicilor, tacticilor şi procedurilor specifice operaţiilor de mare intensitate în câmpul de luptă modern.

Ceremonia de încheiere a exerciţiului multinaţional a debutat cu primirea onorului de către locţiitorul comandatului Diviziei 2 Infanterie „Getica”,  general de brigadă dr. Oliviu Irina. După ce au răspuns într-un glas „Să trăiţi!”, militarii au ascultat discursul acestuia: „Sunt onorat să particip la închiderea acestui exerciţiu complex şi plin de forţă, «Wind Spring 15». Acest exerciţiu ne-a oferit plăcutul prilej de a cimenta relaţiile dintre militarii NATO, de a face schimb de experienţă şi de a valida procedurile pentru diferite actţiuni militare în condiţiile unui teren variat şi a deselor schimbări de situaţii. Scenariul a fost creat astfel încât să putem integra acţiunile mai multor  elementele sau entităţi din mai multe armate, concentrându-ne să realizăm operaţii cu un puternic caracter interarme. Sunt convins că fiecare din noi a câştigat o mai bună experinţă în pregătirea şi executarea acţiunilor de luptă alături de camarazii din Alianţă şi a dovedit că putem să ne mobilizăm eficient pentru a gestiona orice situaţie”.

Şi comandantul de Brigadă 282 Infanterie Mecanizată Unirea Principatelor, g-ral de brigadă dr. Virgil Ovidiu Pop, s-a adresa militarilor: „Vreau să vă mulţumesc tuturor pentru efortul depus. Sunt covins că fiecare din dumneavoastră a încercat să pună în practică experienţa acumulată până la sosirea în poligon, iar faptul că ne-am instruit în comun, militari din SUA, Marea Britanie, Moldova şi Brigada 282 este un lucru foarte bun, este o experienţă câştigată care se va folosi la următoarele activităţi”. 

După discursuri, drapelele celor patru ţări participante la exerciţiu au fost coborâte, în sunetul imnurilor naţionale ale Republicii Moldova, Marii Britanii, SUA şi României. Totodată, cei mai buni militari au primit diplome şi medalii, din partea g-ral de brigadă dr. Oliviu Irina, a comandantului Brigăzii 282 Infanterie Mecanizată „Unirea Principatelor”, g-ral de brigadă dr. Virgil Ovidiu Pop, dar şi din partea şefului Statului Major al Brigăzii 282 Infanterie Mecanizată „Unirea Principatelor”, col. Adrian Popescu.

La ceremonia de acordare a diplomelor au fost şi câteva momente emoţionante. Astfel, reprezentantul plutonului din Armata Republicii Moldova i-a oferit generalui Virgil Ovidiu Pop o tapiserie cu imaginea lui Ştefan cel Mare şi Sfânt. Un alt moment impresionant a fost cel în care generalul Virgil Ovidiu Pop i-a înmânat o diplomă unui tânăr militar al Armatei SUA, Ruben Andrei Pop, născut în 1989, în Bistriţa, şi plecat, la vârsta de 4 ani, împreună cu familia, din România, în Houston, Texas. După ce i-a înmânat diploma, g-ral Pop i-a dezlipit tânărului militar, de pe uniformă, numele „Pop” şi l-a înlocuit cu al său, spunându-i „E acelaşi nume, e tot Pop!”. Totodată, generalul Pop i-a recomandat tânărului - căruia i s-a adresat cu „nepoate”- să vină mai des pe meleagurile sale natale. „M-am simţit foarte onorat, a fost o experienţă deosebită, este frumos să descoperi rude despre care nu ştiai că le ai şi sunt recunoscător pentru asta...”, a spus, ulterior, tânărul Pop, care, la întrebarea “Cum este să fii român în armata americană?”, a răspuns: „Sunt foarte mândru, este foarte bine să serveşti ţara în care trăieşti, dar nu poţi niciodată uita de unde vii”.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu