Municipiul Tecuci, 9 ore fără apă Recomandat

Luni, 16 Iulie 2018 15:44
Publicat în Eveniment
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Societatea Apă Canal S.A. Galaţi anunţă că, în cadrul programului anual de revizii-reparaţii planificate la sistemul de alimentare cu apă potabilă din municipiul Tecuci, societatea va executa în noaptea de 17 spre 18 iulie 2018, lucrări de cuplare a conductei PEHD Dn110mm str.Tecucel la reţeaua publică de distribuţie din str. Nicoreşti şi str. Feroviarilor. Întrucât complexitatea lucrărilor ce vor fi executate impune oprirea apei în întreg municipiul Tecuci, pentru a diminua cât mai mult posibil disconfortul creat consumatorilor prin întreruperea alimentării cu apă potabilă, s-a stabilit intervalul afectat: de marţi, 17 iulie, ora 23:00, până miercuri, 18 iulie, ora 08:00.

"Ne cerem scuze faţă de consumatorii afectaţi de sistarea apei potabile, mulţumim pentru înţelegere şi îi asigurăm că echipele care execută lucrările vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor şi reluarea furnizării apei potabile într-un interval cât mai scurt de timp. Totodată, rugăm toţi abonaţii afectaţi de această oprire să-şi asigure rezerva minimă de apă pentru consum şi uz casnic în perioada întreruperii furnizării apei", transmite Apă Canal SA Galaţi.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu