O adolescentă de 13 ani s-a prăbuşit de la etajul 10

Miercuri, 29 Martie 2017 00:00
Publicat în Eveniment
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Incident extrem de grav petrecut miercuri la Galaţi. O elevă în vârstă de 13 ani a căzut peste 20 de metri în gol, de la etajul 10 al blocului în care locuia. Căderea a avut loc după ce dirigintele o căutase acasă şi îl informase pe tatăl fetei că eleva de trei zile nu mai dă pe la şcoală. De aceea anchetatorii presupun că adolescenta a făcut un gest necugetat, temându-se să nu fie pedpsită. Vecinii spuneau că ar fi aflat de la părinţi că fetiţa avea probleme cu prezenţa la şcoală de vreo două săptămâni. Aceste probleme au fost confirmate şi de reprezentanţii şcolii unde învaţă eleva, şocaţi şi ei de cele întâmplate.
„Eleva a lipsit de vineri, a lipsit vineri, luni şi marţi. Luni şi marţi, împreună cu domnul diriginte şi cu alte două cadre didactice, am încercat să dăm de ea telefonic. Prima dată a răspuns, apoi a spus că este o greşeală, apoi şi-a redirecţionat apelurile şi ne-a răspuns altcineva. Mi-am şi notat nişte nume, dar cred că nu sunt reale. Chiar astăzi dimineaţă mi-a spus domnul diriginte că a fost acasă la ea, la etajul 10, unde locuieşte. Ea era acasă cu căţelul. Nu a dat niciun motiv pentru absenţele pe care le-a acumulat, decât o uşoară durere de burtă, dar astfel de motive am mai auzit la copii, fără ca ele să fie reale. Când a coborât s-a întâlnit cu tatăl, care a primit aceleaşi informaţii de la domnul diriginte, că lipseşte nemotivat de vineri, absenţe care ne-au îngrijorat. Domnul diriginte este răvăşit pentru că în urma vizitei şi cercetării dumnealui la domiciliu bănuieşte că s-a întâmplat asta. Ea este un copil paşnic, dar... nu ştiu cât este de important să vă spun... are, specific adolescenţei, din când în când, uşoare acoperiri ale realităţii, spune altceva decât ce este. Ne-a minţit de foarte multe ori, dar este dureros să spun asta, ţinând cont de starea în care este ea acum. Nu era o internaută, nu era un copil pasionat de aşa ceva, nu avea un cerc de prieteni pasionaţi de aşa ceva, aşa că eu nu ştiu să aibă vreo legătură cu jocul balena albastră, nu a fost vreodată văzută în provocări, nu cred că este vorba de aşa ceva. Cred că este un mod ciudat de a reacţiona la acele absenţe de trei zile, pe care bănuiesc că nu le putea motiva firesc”, a declarat Anca Barbu, directoarea Şcolii 17, unde învaţă adolescenta.
După ce fetiţa, care a suferit leziuni grave în urma căderii, a fost luată de un echipaj SMURD şi transferată la Spitalul de Copii, criminaliştii au început cercetarea la faţa locului. La Spitalul de Copii cadrele medicale s-au chinuit ore în şir să stabilizeze adolescenta, apoi a fost necesar transferul către Spitalul de Urgenţă.
„Eleva este în stare extrem de gravă, căzută de la înălţime, adusă de echipajul SMURD. S-a stabilizat hemodinamic şi respirator, s-au efectuat toate investigaţiile paraclinice. A fost transferată către Spitalul Clinic Judeţean pentru stabilizarea pacientei. Are multiple leziuni, căderea este de la la mare înălţime. Nu are leziuni la cap ci la torace şi abdomen, extrem de de multe leziuni. Stare ei este extrem de gravă”, a precizat dr. Roxana Bogdan Goroftei, de la Spitalul de Copii Galaţi. Şi la şcoală şi la poliţie se desfăşoară anchete legate de clarificarea circumstanţelor în care s-a întâmplat totul. Reprezentanţi ai şcolii dau de înţeles că fata îşi schimbase de două săptămâni comportamentul, după ce ar fi intrat într-un anturaj din care făcea parte şi o consumatoare de substanţe psihoactive, din altă şcoală.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu