Oancea: La volan, cu dreptul de a conduce suspendat Recomandat

Luni, 04 Iulie 2022 15:23
Publicat în Eveniment
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea efectuează cercetări cu privire la un bărbat care conducea un autovehicul deşi avea dreptul de a conduce suspendat.
"În data de 03 iulie a.c., în jurul orei 15.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea - I.T.P.F. Iaşi s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, conducând un autoturism înmatriculat în Republica Moldova, un cetăţean Republica Moldova, în vârstă de 27 de ani. Cu ocazia efectuării controlului de frontieră, persoana nu a putut prezenta autorităţilor competente permisul de conducere. În urma verificărilor suplimentare efectuate, a rezultat ca bărbatul nu are drept de a conduce autovehicule pe drumurile publice din România, acesta fiind supendat ca urmare a săvârşirii unei abateri la regimul circulaţiei. Poliţiştii de frontieră i-au întocmit persoanei în cauză dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice, având dreptul de conducere supendat", potrivit I.T.P.F. Iaşi.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu