Oră de dirigenţie "predată" de poliţişti şi jandarmi, la Colegiul Economic "Virgil Madgearu" din Galaţi Recomandat

Vineri, 25 Martie 2022 12:43
Publicat în Eveniment
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Elevii clasei a X-a P de la Colegiul Economic "Virgil Madgearu" din Galaţi au avut parte de o surpriză. La ora de dirigenţie, locul dirigintelui a fost luat de reprezentanţii Poliţiei şi ai Jandarmeriei din Galaţi.
"Vă mai aduceţi aminte de ora de dirigenţie? Era unul dintre puţinele momente de respiro din perioada şcolii. Astăzi am fost părtaşi la un astfel de moment, pe care l-au avut elevii clasei a X-a P de la Colegiul Economic "Virgil Madgearu" din Galaţi. De aceasta dată, însă, locul nostru nu a fost în bancă, ci la catedră. După reacţia elevilor, credem că am atins subiecte importante pentru ei şi am reuşit să lămurim anumite neclarităţi pe care le aveau. Dacă vă întrebaţi cine a avut rolul de diriginte astăzi, ei bine aflaţi că reprezentanţii Poliţiei şi ai Jandarmeriei din Galaţi au fost cei care le-au împărtăşit informaţii elevilor, cu privire la infracţiunile şi contravenţiile săvârşite de elevi, atât în mediul şcolar, cât şi în viaţa cotidiană sau prevenirea traficului de persoane. Nu ne oprim aici, iar astfel de activităţi vom desfăşura şi în perioada următoare", au transmis reprezentanţii IJJ Galaţi.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu