Parcul de pe str.Cloşca, plin de şobolani

Marți, 09 Iunie 2015 00:00
Publicat în Eveniment

Mai multe rozătoare  au invadat anumite porţiuni din parcul situate pe str. Cloşca. Grav este că unii dintre şobolani au fost filmaţi în apropierea locului de joacă pentru copii. Rozătoarele nu au nicio teamă şi ies ziua în amiaza mare ca să mănânce resturile rămase de la cei care frecventează parcul. 

„Am văzut şobolani, cum să nu văd?! Îmi este frică mie... evident că şi pentru copii ne e frică. Trec aşa, şobolanii, fără nicio teamă. Poate de vină sunt şi unii dintre noi, care lasă resturi alimentare sau seminţe şi aşa vin şobolanii. Dar nu e normal... Din păcate, nici nu avem unde să ducem copiii în altă parte. Păcat, că parcul e frumos... dar cu şobolanii nu te pui”, a precizat Ancuţa Fuică. 

Unii dintre gălăţenii care merg des în parc spun că, din păcate, au văzut şobolani, ziua în amiaza mare, chiar de acum două săptămâni şi că ar fi fost şi anul trecut o perioadă când dădeau de şobolani. Pe imaginile postate pe o reţea de socializare se vede cum şobolanii vin să ia nişte resturi de alimente, mai exact popcorn, chiar în spatele unei bănci aflate lângă locul de joacă al copiilor. Nici strigătele celor mici nu îi sperie şi nici intervenia celor care filmează... Alţi gălăţeni spun că în parc au văzut şi şerpi, nu doar şobolani. „Acum câteva zile a trecut pe lângă mine un şarpe aşa lung şi mare... Era zi. A traversat parcul şi a intrat în iarbă. Am îngheţat de frică. De şobolani nu mai spun...”, spunea şi Olga Igescu.  

Un grup de părinţi a depus plângeri la Direcţia de Sănătate Publică iar alţii au filmat rozătoarele şi au pus imaginile pe o reţea de socializare. 

Pericolul nu constă doar în muşcătura rozătoarelor ci şi în bolile pe care le pot răspândi acestea şi prin resturile de materii fecale pe care le lasă de multe ori chiar în zona de nisip a locului de joacă, după cum se plângeau părinţii şi pe internet.

„Din păcate, în acel nisip se joacă şi copii şi după cum se ştie şoblanii sunt vectori pentru anumite afecţiuni, cum ar fi leptospiroza sau trichineloza, afecţiuni care au potenţial letal dacă nu sunt depistate la timp. Problema aceasta cu şobolanii din parcul Cloşca este destul de veche. La Direcţia de Sănătate Publică există şi acum şi au existat şi în anul din urmă. Toate aceste plângeri au fost transmise spre competentă rezolvare Primăriei Galaţi, care ne-a transmis că va lua măsurile de deratizare dar că încă nu are procedurile de achiziţionare soluţionate. Noi sperăm ca locuitorii oraşului şi în special copiii să nu fie puşi în pericol de această stare de fapt“, a precizat dr. Valentin Boldea de la DSP Galaţi.  

Primăria Galaţi spune că o parte din vină o au şi gălăţenii, care într-o o anumită zonă a parcului aruncă tot ce le trece prin cap. „În Parcul Cloşca este o situaţie specială, data fiind proximitatea acestuia cu râpa şi păduricea de acolo. Am început prin a face salubrizarea zonei, pentru că cetăţenii aruncă acolo absolut orice, de la saltele până la cauciucuri şi linoleum. Apoi vom trece la deratizare, când vom finaliza toate procedirile şi vom avea toate avizele pentru această activitate”, a precizat Emanuela Turcu de la Primăria Galaţi. Şi Garda de Mediu a fost sesizată.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu