Percheziţii la Tecuci și Bârlad după hoţii din infrastructura căii ferate (FOTO) Recomandat

Miercuri, 08 Iulie 2020 10:52
Publicat în Eveniment

Poliţiştii Secţiei Poliţie Transpoturi Galaţi au efectuat cercetări ca urmare a unei sesizări din partea Regionalei C.F. Galaţi cu privire la furturi de componente de la infrastructura feroviară şi în urma percheziţiilor domiciliare efectuate la data de 07 iulie 2020 în mai multe imobile din municipiul Tecuci şi sediul unei societăţi comerciale din Bârlad.

Polițiștii au identificat şi ridicat o parte din bunurile provenite din furt şi obiecte care au servit la săvârşirea faptei. Este vorba despre un cuptor artizanal folosit la topirea de cupru/aluminiu, 490 kg fire de cupru diverse diametre/dimensiuni, documente de predare a diverse cantităţi de cupru (aproxiamtiv 1.000 kg), la un centru de achiziţii deşeuri neferoase din Vrancea precum şi obiecte folosite la secţionarea cablurilor sustrase (topor, foarfece de tip gură de lup). Au fost ridicate şi documente financiar contabile privind achiziţii de cantităţi de cupru, de la sediul societăţii comerciale din Bârlad.

De asemenea, polițiștii au pus în executare mai multe mandate de aducere, conducând la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lieşti, respectiv sediul poliţiei transporturi Galaţi, mai multe persoane bănuite de săvârşirea infracţiunii. Prejudiciul creat în acest caz este de circa 35.000 lei. Cercetările continuă sub supravegherea procurorului de caz cu autorii în stare de libertate.

VEZI FOTO în Galeria de imagini de mai jos! ↓↓↓

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu