×

Avertizare

JUser: :_load: Imposibil de încărcat utilizatorul cu ID: 296

Peste 90 de kilograme de pâine oprite de la comercializare

 
Miercuri, 12 Septembrie 2012 03:00
Publicat în Eveniment
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
În perioada 20 - 24 august, reprezentanţii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului (CJPC) Galaţi au controlat nouă unităţi de panificaţie şi au aplicat 13 sancţiuni - avertismente şi amenzi în valoare totală de 3.400 de lei. „A mai fost luată măsura ca 91,4 kilograme de pâine să fie oprită temporar de la comercializare, în valoare de 1.437 de lei. Atunci când produsele sunt oprite temporar de la comercializare, informaţiile nu corespundeau cu produsul. După ce este făcută dovada că totul e în regulă, marfa va fi pusă din nou la vânzare, dacă nu este depăşit termenul de valabilitate. Printre abaterile pe care le-am mai depistat se numără şi denumirea confuză a produsului. Astfel, au fost sortimente de pâine care nu ofereau informaţii cu privire la caracteristicile acesteia. De exemplu, «pâine brună» sau «pâine şic» nu ne spun nimic. Consumatorul nu îşi poate da seama ce va cumpăra. O denumire corectă ar fi «pâine albă feliată». Aici a trebuit să luăm măsuri, pentru a fi schimbată denumirea produsului”, a explicat Aurel Panfile, comisar al CJPC. De asemenea, inspectorii au mai găsit pâine preambalată fără etichetă cu informaţii, precum şi preţ afişat fără indicarea gramajului şi a valorii per kilogram. Nu au fost depistate cazuri în care pâinea era veche, mucegăită, cu miros nespecific sau cu un alt gramaj decât cel prevăzut.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu