Poliţist trimis în judecată de DNA Galaţi pentru că a comunicat informaţii care nu sunt destinate publicităţii Recomandat

Marți, 28 Decembrie 2021 12:59
Publicat în Eveniment
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Galaţi au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a unui şef de secţie de Poliţie Rurală pentru că a comunicat informaţii care nu sunt destinate publicităţii, potrivit unui comunicat de presă al DNA din data de 28 decembrie 2021.
Este vorba despre o cauză despre care cotidianul Monitorul de Galaţi a mai relatat în articolul „DNA Galaţi a pus sub control judiciar un şef de secţie de poliţie”.
Astfel, Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Galaţi a dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpatului Prioteasa Ştefan-Laurenţiu, ofiţer de poliţie, la data faptelor şef al Secţiei 1 Poliţie Rurală Brăila, pentru comiterea infracţiunilor de: folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în formă continuată (3 acte materiale) şi compromitere a intereselor justiţiei.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut în esenţă următoarea stare de fapt: În perioada septembrie-octombrie 2021, inculpatul Prioteasa Ştefan-Laurenţiu, în calitatea menţionată mai sus, profitând de faptul că avea cunoştinţă de zilele în care erau planificate activităţi de control ale poliţiei, ar fi oferit unei persoane informaţii nedestinate publicităţii referitoare la controalele ce vizau două dintre societăţile comerciale administrate de persoana respectivă, precum şi un punct de lucru al unei asociaţii.
Informaţiile nedestinate publicităţii ar fi fost oferite la datele de 14 septembrie, 05 octombrie şi 26 octombrie 2021, cu ocazia a trei întâlniri consecutive (care s-au desfăşurat fie în apropierea unuia dintre spaţiile comerciale deţinute de persoana beneficiară a informaţiilor, fie în interiorul autoturismului aparţinând ofiţerului de poliţie în cauză). În toate cele trei situaţii, inculpatul ar fi avertizat persoana respectivă despre controale ale poliţiei planificate pentru ziua următoare.
La întâlnirea din data de 05 octombrie 2021, inculpatul Prioteasa Ştefan-Laurenţiu i-ar fi adus la cunoştinţă persoanei interesate că în dimineaţa zilei următoare, urma să fi efectuată o percheziţie la un punct de lucru al societăţii administrate de respectiva persoană, informaţie cu caracter confidenţial pe care ofiţerul de poliţie o deţinea în virtutea atribuţiilor lui de serviciu. Demersul poliţistului ar fi îngreunat atât desfăşurarea cercetărilor cât şi completarea materialului probator într-un dosar penal aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Brăila cu propunere de a se menţine măsura preventivă dispusă în cauză.
Procurorii anticorupţie au dispus disjungerea cauzei şi continuarea cercetărilor faţă de un avocat suspendat în cadrul Baroului Brăila pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă. Facem precizarea că trimiterea în judecată reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu