Poliţiştii locali au dat amenzi de peste 61.000 de lei de sărbători Recomandat

Joi, 03 Ianuarie 2019 15:36
Publicat în Eveniment
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Poliţia Locală Galaţi informează că în perioada 24 decembrie 2018 - 02 ianuarie 2019, la nivelul municipiului Galaţi, pentru abateri diverse, poliţiştii locali au aplicat un număr de 216 sancţiuni contravenţionale în sumă de peste 61.000 de lei. De asemenea au fost constatate 14 fapte cu caracter penal.

Cele mai multe contravenţii au fost pe ordine publică, respectiv tulburarea ordinii publice, consum de băuturi alcoolice, alarmarea nejustificată a organelor de poliţie etc., control activităţi comerciale şi siguranţă rutieră. Din cele 216 amenzi aplicate, 49 în valoare de 6.800 de lei, au fost date pentru comercializarea sau folosirea, în afara legii, a articolelor pirotehnice. 47 dintre sancţiunile contravenţionale au fost aplicate pentru tulburarea liniştii publice şi nesupravegherea minorilor, iar alte două au fost date pentru comerţ neautorizat. Au fost ridicate în vederea confiscării un număr de peste 5.000 de articole pirotehnice de diferite categorii şi au fost constatate nouă fapte cu caracter penal pentru nerespectarea prevederilor legale privind regimul materialelor explozive. Articolele pirotehnice au fost predate Inspectoratului de Poliţie Galaţi, Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase.

Referitor la începutul de an, Poliţia Locală Galaţi anunţă că pe data de 06 ianuarie 2019, pe Faleza Superioară a Dunării, la slujba de Bobotează, Poliţia Locală Galaţi va fi prezentă în dispozitiv pentru a asigura un climat de ordine şi linişte publică. În zona de competenţă, poliţiştii locali vor asigura fluidizarea traficului rutier, în timp ce efectivele de ordine publică şi intervenţie rapidă vor avea misiunea ca întregul eveniment să se desfăşoare în cele mai bune condiţii.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu