Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC) Galaţi anunţă organizarea unei acţiuni de protest mâine, joi, 11 august 2022, pe Platoul Monumentului Revoluţiei din faţa Prefecturii Galaţi, între orele 10.00-12.00, unde sunt aşteptate circa 50 de persoane.
Potrivit sursei citate, revendicările principale sunt:
"1. Neaplicarea Legii 153/2017 a salarizării unice;
2. Lipsa de predictibilitate referitoare la pensiile militare de stat - Leg. 233/2015;
3. Subfinanţarea structurilor MAI;
4. Deficitul cronic de personal de natură în a pune în pericol siguranţa naţională;
5. Modificarea Leg. 62/2011 a Dialogului Social în aşa fel încât să se permită negocierea la nivel de sector şi naţional;
6. Măsuri adecvate pentru gestionarea preţurilor la energie şi creşterea urgentă a salariului minim (luând în calcul Legea Coşului Minim pentru un Trai Decent) pentru a atenua explozia preţurilor şi a inflaţiei".
Astfel de acţiuni de protest au loc în toată ţara. Scrisoarea cu revendicări adresată autorităţilor o puteţi consulta mai jos! ↓
Protest al poliţiştilor la Galaţi (DOCUMENT) Recomandat
Miercuri, 10 August 2022 13:35
Publicat în
Eveniment
Descarcă ataşamente:
Articole recente - Cătălin Mihai MOGA
Mai multe din această categorie:
« Peste 30 de pacienți au scăpat, fără chin, de pietre la rinichi la Spitalul Județean Galați
3 zile fără curent, timp de 8 ore, în 3 localităţi din Galaţi »