Protest în faţa Prefecturii: Comercianţii de animale vii, supăraţi că li s-a închis piaţa

Marți, 02 Mai 2017 15:25
Publicat în Eveniment
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Nemulţumiţi că de trei luni de zile Direcţia Sanitar Veterinară (DSV) a decis închiderea pieţei de păsări şi animale mici, circa zece persoane care fac parte din Asociaţia Columbofilă Păsări şi Animale Mici Galaţi, împreună cu mai multe persoane fizice şi juridice, au protestat marţi în faţa Prefecturii, „susţinuţi” de câţiva iepuraşi. A fost vorba despre un protest autorizat. Oamenii erau nemulţumiţi că DSV a decis să anuleze autorizaţia sanitar veterinară care aviza piaţa de păsări şi animale mici din Piaţa Centrală.
„Primele probleme au început odată cu gripa aviară, dar atunci am înţeles, numai că mai apoi nu s-a mai revenit la situaţia normală. Aşa am ajuns în situaţia să nu mai avem de luni bune un spaţiu unde să expunem şi să comercializăm. Am fost la conducerea Direcţiei Sanitar Veterinare dar degeaba, ni s-a spuus că nu există formă legală pentru a ne putea reautoriza piaţa. Şi de ce la noi în Galaţi nu se poate, dar în alte oraşe, cum ar fi Brăila, de exemplu, acesată piaţă pentru păsări şi animale mici există, aşa cum există şi în alte oraşe mari? Am vorbit şi cu reprezentanţii Primăriei Galaţi şi la Pieţe, ei sunt dispuşi să ne ajute. Numai că de la DSV ni s-a spus să facem ceva gen pet-shop sau să împrejmuim noi un spaţiu, dar nu asta este soluţia”, a spus Laureţiu Costin, preşedintele asociaţiei.
Direcţia Sanitar Veterinară Galaţi a remis un punct de vedere referitor la aceste nemulţumiri. Nu ar putea să autorizeze piaţa deoarece cadrul legal, în care au părut modificări în 2015, nu ar mai permite asta. În plus, a apărut şi gripa aviară. „În urmă celor două adrese formulate de către Asociaţia Columbofilă, Păsări şi Animale Mici Galaţi, li s-a prezentat cadrul legal prin care aceştia pot comercializa păsări exotice, porumbei şi animale de companie, prin amenajarea unui spaţiu tip Magazin Pet-Shop cu dotări minime, astfel încât să fie asigurate normele sanitar veterinare privind bunăstarea animalelor pe timpul expunerii spre comercializare. Tot pentru a veni în sprijinul acestei asociaţii, am informat în scris A.N.S.V.S.A, solicitând un punct de vedere legal”, se arată în comunicatul DSV Galaţi, semnat de directorul executiv, dr. Maricica Chiriac.
Primarul Galaţiului, Ionuţ Pucheanu, spune că se poate găsi o rezolvare: „Li s-a pus în vedere crescătorilor posibilitatea de a fi amenajată o nouă piaţă în Piaţa de gros şi au refuzat, spunând că e prea departe, iar oamenii s-au obişnuit să vină în Piaţa Centrală. Am găsit o scăpare în lege şi le-am propus ca Asociaţia să facă un contract cu Piaţa pentru a închiria toată suprafaţa, iar Piaţa va veni cu îmbunătăţiri.  Eu spun că se va putea, chiar avem un proiect acolo, cu o parte din subsolul halelor noi, care s-ar putea transforma în piaţă pentru animale vii”.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu