Protestul transportatorilor continuă, Primăria se pregăteşte să prelungească licenţele

Joi, 30 Aprilie 2015 00:00
Publicat în Eveniment
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Maxi-taxiurile nu au circulat nici ieri în Galaţi, în schimb transportatorii privaţi au purtat o primă serie de discuţii cu serviciul juridic din Primăria Galaţi, aşa cum conveniseră cu primarul Marius Stan. Nu s-a stabilit deocamdată nimic concret, deşi reprezentanţii municipalităţii „au actele pregătite”, după cum ne-au declarat transportatorii locali. 

„Noi aşteptăm următorul pas din partea Primăriei. Şoferii au transmis clar că nu se mai întorc pe trasee până când nu vom avea un act semnat la mână cu municipalitatea, din care să reiasă că s-au prelungit contractele în baza cărora au fost eliberate licenţele de trasee”, ne-a declarat Silviu Cârlan, prim-vicepreşedinte al Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) şi administratorul ACJ Globe Tour, unul dintre transportatorii privaţi din Galaţi. Este de aşteptat ca astăzi să aibă loc o nouă întâlnire între reprezentanţii transportatorilor locali şi primarul Marius Stan, în urma căreia să se stabilească soarta transportului privat din Galaţi. Transportatorii locali au infirmat, de asemenea, faptul că ar fi solicitat prelungirea cu doar trei luni a contractelor, aceştia cerând municipalităţii ca licenţele de transport să fie prelungite cu doi ani. 

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu