Proxenet reţinut pentru trafic de persoane şi instigare la spălare de bani Recomandat

Joi, 07 Octombrie 2021 14:32
Publicat în Eveniment
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Galaţi, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Galaţi, au efectuat, miercuri, 06 octombrie 2021, cinci percheziţii domiciliare, în municipiul Galaţi, la locaţiile folosite de un bărbat bănuit de trafic de persoane în formă continuată şi instigare la spălare de bani. Bărbatul a fost reţinut, pentru 24 de ore.
Din cercetări a reieşit că, în perioada 2018 - 2021, la diferite intervale de timp, prin inducere în eroare, bărbatul ar fi recrutat 3 tinere în scopul exploatării sexuale. Acesta le-ar fi transportat şi cazat în locaţii închiriate pe teritoriul Elveţiei, Belgiei, Olandei, Danemarcei şi Germaniei, unde, prin constrângere fizică şi psihică, le-ar fi determinat să practice prostituţia, obţinând, în acest mod, aproximativ 380.000 de euro.
Sumele de bani obţinute de victime ar fi fost folosite de bărbat pentru achiziţionarea, prin persoane interpuse, de bunuri, printre care un autoturism de lux.
În urma percheziţiilor, au fost descoperite şi ridicate 4 telefoane mobile, 1.500 de coroane daneze, 100 de euro, 100 de dolari, o sabie, un autoturism de lux, precum şi înscrisuri cu valoare probatorie.
Bărbatul a fost reţinut, pentru 24 de ore, urmând ca, în cursul acestei zile, să fie prezentat Tribunalului Galaţi, cu propunere de arestare preventivă.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române.
Acţiunea a beneficiat de sprijinul poliţiştilor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi şi al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Galaţi.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu