Rata şomajului, în creştere la Galaţi Recomandat

Vineri, 25 Februarie 2022 11:46
Publicat în Eveniment
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

La sfârşitul lunii ianuarie 2022, în evidenţele Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Galaţi erau înregistraţi 10710 şomeri (din care 4705 femei), rată şomajului fiind de 5,70% (calculată în funcţie de populaţia activă civilă la dată de 01.01.2021). Comparativ cu luna precedentă, când rată şomajului a fost de 5,65%, în această luna acest indicator a registrat o creştere cu 0,05 pp. Din totalul de 10710 persoane înregistrate în evidenţele AJOFM Galaţi, 1390 erau beneficiari de indemnizaţie de şomaj, iar 9320 erau şomeri neindemnizaţi. În ceea ce priveşte mediul de rezidenţă, 8967 şomeri provin din mediul rural şi 1743 sunt din mediul urban.

Conform ultimei situaţii statistice lunare publicată pe site-ul ANOFM, cele mai ridicate niveluri ale ratei şomajului (calculate cu populaţia activă civilă la 01.01.2021) la dată de 31 ianuarie 2022 au fost: Vaslui (6,82%),Teleorman (6,31%), Dolj (5,86%), Galaţi (5,70 %). Judeţul Galaţi ocupă locul 4 în topul judeţelor cu rată mare a şomajului înregistrat (5,70%). Judeţele cu cel mai mare număr de şomeri în evidenţă, la data de 31 ianuarie 2022 au fost următoarele: Dolj (15649 şomeri), Bucureşti (13919 şomeri), Galaţi (10710 şomeri). Structura şomajului pe grupe de vârste arată că cei mai mulţi şomeri gălăţeni (2784) au între 40 şi 49 de ani.

Şomerii cu studii gimnaziale au ponderea cea mai mare în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele AJOFM Galaţi (38,16%), urmaţi de cei cu studii primare (22,84%). Şomerii cu nivel de instruire inferior (învăţământ primar şi fără studii, învăţământ gimnazial, învăţământ profesional/arte şi meserii) reprezintă 83,72% din totalul şomerilor înregistraţi, cei cu studii medii (liceale şi postliceale) reprezintă 13,22%, iar cei cu studii superioare reprezintă 3,06%. Structura şomerilor inregistraţi pe nivel de ocupabilitate, stabilit prin profilare, se prezintă astfel: 3557 persoane foarte greu ocupabile, 4526 greu ocupabile, 2025 mediu ocupabile, iar 602 sunt persoane uşor ocupabile. „Încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează că urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele noastre“, potrivit AJOFM Galaţi.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu