Razie pe şosele, la Galaţi. Amenzi de peste 300.000 lei Recomandat

Luni, 11 Iulie 2022 16:54
Publicat în Eveniment
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Pe raza de judeţului Galaţi s-a desfăşurat timp de câteva zile o acţiune preventiv-reactivă, cu participarea efectivelor de poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi - (poliţie rutieră şi de ordine publică), pe linia creşterii gradului de disciplină rutieră.

La această acţiunea, care a avut drept scop asigurarea respectării legii prin prezenţa activă a poliţiştilor pe reţeaua de drumuri publice din judeţ şi creşterea vizibilităţii elementului poliţienesc în zonele cu risc criminogen, precum şi reducerea riscului de victimizare prin accidente rutiere, au participat 81 de lucrători de poliţie (media zilnică).

"În cadrul acţiunii au fost constatate 1.339 de contravenţii, dintre care 1.282 pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. 195/2002 republicată, dintre care 265 pentru depăşirea regimului legal de viteză, 120 de contravenţii pentru abateri pietoni, 311 contravenţii pentru nerespectarea prevederilor legale de către biciclişti, 586 de contravenţii pentru alte abateri la regimul rutier, au fost reţinute în vederea suspendării un număr de 124 de permise de conducere, dintre care 40 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 9 pentru neacordarea priorităţii de trecere pietonilor, 21 pentru neacordarea priorităţii de trecere vehiculelor care au acest drept, 24 pentru consum de alcool, 30 de permise pentru alte abateri la regimul rutier şi au fost reţinute 33 de certificate de înmatriculare. Valoarea sancţiunilor contravenţionale aplicate a fost de 300.009 lei", se arată în comunicatul IPJ Galaţi.

Au fost constatate 15 infracţiuni la regimul rutier (2 la punerea în circulaţie a unui vehicul neînmatriculat; 3 la conducerea unui vehicul fără permis de conducere, 4 la conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, 3 la conducerea unui vehicul sub influenţa unor subtanţe psihoactive, 1 pentru refuzul de la prelevarea de mostre biologice, 2 pentru împiedicarea sau îngreunarea circulaţiei pe drumurile publice (modificarea mijloacelor de semnalizare rutieră fără autorizaţie la intrarea respectiv ieşirea din comuna Tudor Vladimirescu).

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu