Sacii grei cu voturi predați mult după miezul nopții la biroul electoral Recomandat

Luni, 28 Septembrie 2020 12:10
Publicat în Eveniment

Primii saci cu buletine de vot au ajuns cu mult după miezul nopții la biroul electoral. A fost la propriu un vot greu de cărat și chiar dacă a existat ajutor de la echipe ale muncitorilor de la serviciului de salubritate al municipalității și membrii din secțiile de votare au cărat cot la cot cu aceștia. „La acest scrutin, primii saci au venit undeva în jurul orei 00.40-00.45, sunt într-adevăr patru buletine de vot tocmai de aceea și procesul de numărare la nivelul fiecărei secții de votare a fost mai îndelungat. La nivelul biroului electoral al municipiului vor veni cele 176 de secții de votare care sunt create pe raza municipiului Galați, iar la nivelul biroului electoral de circumscripție județeană vor veni doar birourile locale de circumscripție electorală, sunt 65”, a declarat Andi Mihalache, purtător de cuvânt BEJ. Extrem de obosiți, extrem de deranjați și de intervalul mare în care au avut nevoie de măști, membrii secțiilor de votare din municipiu trăgeau cu greu de saci și sperau să termine cât mai curând. Inițial, s-a creat coadă la intrare, distanța socială afară nu se respecta (vezi galeria foto).Permanent, jandarmii au făcut apel la păstrarea distanței și la ordine și apoi, încet, încet, situația a revenit la normal.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu