Scandal monstru la Iveşti. 5 persoane au ajuns la spital Recomandat

Luni, 02 Mai 2022 08:46
Publicat în Eveniment
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Poliţiştii Secţiei 3 Poliţie Rurală Lieşti au fost sesizaţi la data de 30 aprilie 2022, la ora 19.30, prin apelul unic de urgenţă 112, cu privire la faptul că, în comuna Iveşti, are loc un scandal în care sunt implicate mai multe persoane.
Poliţiştii s-au deplasat imediat la faţa locului, intervenind pentru aplanarea scandalului, din primele verificări rezultând că un conflict verbal spontan între doi bărbaţi ar fi degenerat într-o încăierare la care au participat mai multe persoane. În urma acesteia, 5 bărbaţi au fost răniţi şi, în prezent, se află internaţi în Spitalul de Urgenţă Galaţi.
În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru infracţiunea de încăierare şi poliţiştii fac cercetări pentru a stabili împrejurările în care s-a produs incidentul.
În total, 7 persoane au fost rănite în urma scandalului. Drept urmare, doi bărbaţi au fost reţinuţi, pentru 24 de ore.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu