Şi-a ţinut mama moartă în casă 4 luni pentru a-i încasa pensia Recomandat

Joi, 13 Iunie 2019 12:23
Publicat în Eveniment
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Poliţiştii Secţiei 2 Poliţie Rurală Smârdan au fost sesizaţi, miercuri, 12 iunie 2019, în jurul orei 18.00, de factorul poştal care îşi desfăşoară activitatea pe raza comunei Cuza Vodă, cu privire la faptul că, de aproximativ 4 luni, nu a mai înmânat pensia unei femei, de 78 de ani, din localitate, pe care nu a mai vazut-o la domiciliu, ci fiului acesteia, în vârstă de 45 de ani, împreună cu care locuia.

Poliţiştii s-au deplasat imediat la domiciliul persoanei în cauză unde, într-o cameră, au descoperit corpul neînsufleţit al acesteia, aflat într-o avansată stare de descompunere. Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cauzei decesului, iar poliţiştii au întocmit dosar penal pentru infracţiunea de ucidere din culpă.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu