Siguranţa în trafic: Amenzi de 89.000 lei, în august, pentru şoferii gălăţeni Recomandat

Vineri, 17 Septembrie 2021 13:56
Publicat în Eveniment
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Pe perioada lunii august 2021, în cadrul Planului de măsuri „Siguranţa în trafic”, poliţiştii locali din cadrul Serviciului Siguranţă Rutieră şi cei de la ordine publică au aplicat un număr de 451 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 89.000 lei şi 667 puncte penalizare.
În luna august cele mai multe amenzi au fost aplicate pentru încălcarea prevederilor OUG 195/2002, pentru oprire, staţionare, parcare neregulamentară (un număr de 330), iar alte 116 de sancţiuni au fost date, conform prevederilor HCL 339/2021, pentru: parcarea autovehiculului pe trotuar, pe spaţiul verde, parcarea pe scuar, pe locurile destinate persoanelor cu handicap etc. Tot în cadrul Planului de măsuri „Siguranţa în trafic” au mai fost aplicate sancţiunui pentru încălcarea HCL 335/2014.
În perioada martie - august 2021, în cadrul Planului de măsuri „Siguranţa în trafic”, poliţiştii locali au aplicat un număr de 2.907 sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 500.000 lei, şi un număr de 4.432 puncte penalizare.
În perioada mai - august 2021, în cadrul Planului de măsuri - Estival 2021, poliţiştii locali au aplicat un număr de 746 de sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 190.000 lei. Cele mai multe dintre amenzile date, au fost pentru încălcarea prevederile Legii 61/1991 (predomină cele pentru consum de băuturi alcoolice şi tulburarea liniştii publice) şi a HCL 260/2018/HCL 339/2021 (murdărirea domeniului public).
Au mai fost aplicate sancţiuni pentru încălcarea următoarelor acte normative: Legea nr. 349/2002 şi Legea nr.55/2020. Tot în perioada menţionată, oamenii legii au au constatat, în cadrul Planului de măsuri - Estival 2021, un număr de cinci fapte cu caracter penal.
Pe toată perioada de desfăşurare, în cadrul Planului de măsuri - Estival 2021, poliţişti locali au urmărit: depistarea şi luarea măsurilor legale faţă de persoanele care încalcă prevederile Legii nr. 54/2012, privind desfăşurarea activităţilor de picnic; supravegherea grupurilor de persoane (minori, tineri) care tulbură ordinea şi liniştea publică sau care se dedau la activităţi ce pot provoca scandal public; înlăturarea persoanelor aflate în stare de ebrietate sau care săvârşesc gesturi obscene şi luarea de măsuri legale conform Legii nr. 61/1991; depistarea persoanelor care deteriorează materialul dendrofloricol, mobilierul urban sau murdăresc domeniul public, informează Poliţia Locală Galaţi.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu