Şoferi testaţi pentru droguri şi alcool. 15 permise reţinute şi amenzi de peste 26.000 lei Recomandat

Luni, 22 Iulie 2019 11:06
Publicat în Eveniment
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Poliţia rutieră gălăţeană a organizat, în acest weekend, o amplă acţiune pentru depistarea conducătorilor auto aflaţi la volan sub influenţa alcoolului şi a substanţelor psihotrope. Poliţiştii gălăţeni au utilizat aparatele Drugtest, achiziţionate recent de Poliţia Română. Acestea pot depista pe loc nouă tipuri de substanţe psihoactive sub influenţa cărora s-ar putea afla şoferul.

Unul dintre şoferii testaţi în trafic a fost descoperit pozitiv la cannabis, se pare că fumase aşa ceva, cu o seară în urmă, la o petrecere. "În urma acţiunii desfăşurate, poliţiştii rutieri au constatat trei infracţiuni, două de conducere sub influenţa alcoolului, una de conducere sub influenţa substanţelor psihoactive, dar şi 26 de contravenţii", a precizat cms. şef Gabriela Costin, IPJ Galaţi.

În urmă acţiunii au fost reţinute 15 permise de conducere şi un certificat de înmatriculare, valoarea totală a sancţiunilor contravenţionale fiind de 26.435 lei.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu