Şpagă pentru a nu da cu mătura! Expert în cadrul DJST Galaţi, trimis în judecată pentru de luare de mită Recomandat

Luni, 23 Mai 2022 09:08
Publicat în Eveniment
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Lucrătorii de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie - Serviciul Judeţean Anticorupţie Galaţi au efectuat acte de urmărire penală şi au finalizat cercetările, astfel încât procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi a dispus trimiterea în judecată, sub măsura controlului judiciar, a unui expert superior din cadrul Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret (DJST) Galaţi pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.

În fapt, inculpatul, în calitate de persoană însărcinată cu atribuţii de serviciu în legătură cu activitatea de îndrumare şi supraveghere a executării obligaţiei de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii, în calitate de supraveghetor a unei persoane care avea obligaţia de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Galaţi, i-a solicitat acesteia suma de 200 euro pentru a nu efectua munca neremunerată în folosul comunităţii, pentru a-i semna pontajele şi pentru ca, la final, să-i elibereze o adeverinţă care să ateste, în fals, cum că ar fi efectuat această activitate.

Dosarul s-a constituit în urma denunţului depus la Serviciul Judeţean Anticorupţie Galaţi de către martorul denunţător, iar în data de 09.02.2022, cu ocazia remiterii sumei de bani solicitate, s-a procedat la prinderea în flagrant a funcţionarului, potrivit DGA Galaţi.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu