Tot mai mulţi şoferi beţi, prinşi la volan pe şoselele din judeţul Galaţi Recomandat

Luni, 21 Ianuarie 2019 14:37
Publicat în Eveniment
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Poliţiştii gălăţeni au depistat duminică, 20 ianuarie 2019, patru bărbaţi aflaţi la volanul autoturismului, sub influenţa alcolului. Astfel, în jurul orei 03:00, poliţiştii din cadrul Secţiei 7 Poliţie Matca au oprit, pe D.J. 251B, în comuna Cerţeşti, un autoturism al cărui conducător auto, un bărbat de 28 ani, din municipiul Tecuci, a prezentat la testarea alcoolscopică o valoare de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Un alt conducător auto aflat sub influenţa alcoolului a condus autoturismul pe strada Alexandru Măcelaru din municipiul Galaţi, fiind depistat în jurul orei 08:00 de poliţiştii Biroului Rutier Galaţi. Tânărul de 24 ani a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat. Tot în municipiul Galaţi, pe strada Brăilei, un bărbat de 53 ani a condus autoturismul şi, fiind testat alcoolscopic, a rezultat că se afla sub influenţa alcoolului, aparatul etilotest înregistrând valoarea de 0,96 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Cel de-al patrulea şofer depistat la volan sub influenţa alcoolului a fost un bărbat de 43 ani, valoarea înregistrată de aparatul etilotest, în cazul acestuia, fiind de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat. Mai mult, efectuând verificări cu privire la bărbatul în cauză, poliţiştii au constatat că pe numele lui exista un mandat de executare a pedepsei privative de libertate de 4 ani şi 3 luni, pentru comiterea infracţiunii de contrabandă cu ţigări, emis în data de 28 decembrie 2018 de Tribunalul Galaţi. În toate cazurile, poliţiştii au întocmit dosare de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu