TOXCONTROL: O firmă din Galaţi se pregătea să vândă ilegal 200 litri de substanţe toxice Recomandat

Duminică, 08 Decembrie 2019 14:23
Publicat în Eveniment
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Acţiunea TOXCONTROL demarată de polţişti după tragedia de la Timişoara, care s-a soldat cu zeci de persoane intoxicate, a scos la iveală nereguli importante şi la o firmă din Galaţi. Astfel, la data de 3 decembrie 2019, poliţişti ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi - Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au efectuat verificări la punctul de lucru al unei societăţi comerciale din municipiul Galaţi. Poliţiştii au constatat că în cadrul societăţii sunt deţinuţi ilegal, în vederea comercializării, 200 de litri de substanţă Formaldehidă, clasificată ca fiind toxică (n.r. - substanţă dovedită a fi puternic cancerigenă). Faţă de directorul societăţii se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de produse şi substanţe toxice.

 

La nivel naţional, peste 850 kg. şi 1.300 de litri de produse de protecţie a plantelor şi substanţe utilizate în igiena şi sănătatea publică, la dezinfecţie, dezinsecţie şi deratizare au fost ridicate în urma unei acţiuni de verificare a activităţilor operatorilor economice înregistraţi/autorizaţi să desfăşoare operaţiuni cu astfel de substanţe. 

În perioada 21 noiembrie – 6 decembrie 2019, poliţiştii de la arme, explozivi şi substanţe periculoase au efectuat verificări şi controale la 345 de agenţi economici înregistraţi/autorizaţi să desfăşoare operaţiuni cu substanţe utilizate pentru igiena şi sănătatea publică, la dezinfecţie, dezinsecţie şi deratizare sau cu produse de protecţie a plantelor. În urma activităţilor desfăşurate, au fost constatate 53 de fapte de natură penală, dintre care 29 de infracţini prevăzute de O.U.G. nr. 195/2005 privind protecţia mediului, 8 sancţionate de art. 359 Cod penal (Traficul de produse sau substanţe toxice), 3 la Legea 211/2011 privind regimul deşeurilor şi 13 infracţiuni la alte acte normative.

Au fost dispuse măsuri de cercetare a 34 de persoane care sunt bănuite că, sub diferite forme, ar fi participat la săvârşirea acestor infracţiuni. Au fost indisponibilizate, în vederea confiscării, 164,4 kg. şi 1.062 de litri de produse de protecţie a plantelor, precum şi 707 kg. şi 293 de litri de substanţe utilizate în igiena şi sănătatea publică, la dezinfecţie, dezinsecţie şi deratizare. Tot în cadrul acţiunii, pentru alte nereguli constatate, cu pericol social redus, au fost aplicate de către instituţiile participante la acţiune 134 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 267.600 de lei.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu