Transportul public din Galaţi, dat peste cap de greva de la Transurb

Luni, 31 Martie 2014 09:00
Publicat în Eveniment
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Luni dimineaţă, începând cu orele 4, şoferiii Transurb care asigurau transportul public în oraş au refuzat să mai se urce în autobuz, aceştia intrând în grevă spontană. Dacă gălăţenii au avut surpriza neplăcută să constate că nu pot circula cu autobuzul, nu acelaşi lucru se poate spune despre angajaţii Combinatului, pentru care angajaţii Transurb au asigurat cursele necesare transportului acestora la serviciu. Şoferii, care s-au strâns dimineaţă în curtea autobazei, în frunte cu liderul de sindicat Dumitru Lungu, şi-au arătat nemulţumirea faţă de conducere, pe care au acuzat-o de management defectuos şi de asemenea şi-au arătat nemulţumirea faţă de faptul că vor primi mai puţini bani ca urmare a reducerii cu 25 a numărului de autobuze care circulă pe trasee în cusul zilelelor de sâmbătă şi duminică. Oamenii au cerut demisia conducerii şi au dorit rezolvarea situaţiei în ceea ce priveşte salariile.
„De vineri s-a redus cu 25 numărul de autobuze care circulă sâmbătă şi duminică deci şi numărul de curse, deci automat şi acei şoferi care fac curse mai rar vor fi plătiţi mai puţin, ceea ce nu este normal. În plus, suntem nemulţumiţi pentru că am auzit că s-ar fi făcut angajări, ceea ce nu mi se pare tocmai corect. Nu suntem mulţumiţi de modul în care e condusă societatea”, ne-a declarat liderul de sindicat Dumitru Lungu.
Directorul Transurb, Genica Totolici, prezentă în mijlocul protestatarilor, ne-a declarat că măsura reducerii numărului de curse în cursul zilelor de sâmbătă şi duminică a fost soluţia găsită în condiţiile în care Primăria a redus valoarea subvenţiei alocate societăţii şi i s-a cerut să se ia măsuri de reducere a cheltuielilor dar şi de creştere a veniturilor.
„Nu ştiam de această acţiune a şoferilor Transurb dar nu aveam altă soluţie de reducere a cheltuielilor în condiţiile în care valoarea subvenţiei s-a redus iar transportul cu maxi taxi ne face concurenţă”, ne-a declarat directorul Transurb.
Din toată această grevă spontană au avut de câştigat cei cu maxi taxi, care au avut clienţi care au mers şi în picioare, lucru nelegal potrivit regulamentului aprobat de Consiliul Local, cei mai mulţi şoferi neeliberând nici bilet. În jurul orei 10, la sediul Primăriei urma să aibă loc o întâlnire cu reprezentanţii municipalităţiii dar şi ai Transurb pe tema nemulţumirii angajaţilor şi pentru a găsi soluţii de detensionare a situaţiei.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu