Transurb eliberează abonamentele "de vară" pentru şomeri şi pensionari

 
Miercuri, 23 Mai 2018 02:19
Publicat în Eveniment
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Societatea de transport public local din Galaţi, Transurb S.A, anunţă că începând de miercuri, 23 mai 2018, vor fi distribuite abonamentele de călătorie destinate persoanelor fără venituri şi pensionarilor care beneficiază de gratuităţi sau reduceri la transportul în comun, pentru următoarele 3 luni, respectiv iunie, iulie şi august.
Transurb menţionează că abonamentele se vor elibera pe baza anumitor documente. Astfel, persoanele fără venituri cu vârsta peste 65 ani obţin abonament pe baza actului de identitate, original şi copie, şi a adeverinţei obţinute de la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală din care să rezulte că nu realizează venituri, iar pensionarii vor prezenta actul de indentitate şi cuponul de pensie, primit în luna mai 2018, original şi copie.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu