Un elev din Galaţi a luat foc după un experiment

Vineri, 23 Februarie 2018 14:06
Publicat în Eveniment
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

 

Incident grav petrecut noaptea trecută în internatul Colegiului Costache Negri. Un elev în vârstă de 15 ani care studia ştiinţele naturii, biochimia, în cadrul Liceului Emil Racoviţă a ajuns în stare gravă, internat, la Spitalul de Copii după ce a experimentat, în camera de cămin, cum arde brânza topită cu spirt turnat peste ea. Posibil ca elevul să se fi inspirat de nişte experimente postate pe internet unde există unul similar, dar care nu include spirtul. De obicei, în astfel de filmuleţe se aprind produse alimentare pentru a se "verifica" dacă au sau nu plastic în ele.
"Au vrut să experimenteze cum poate să ardă brânza topită cu spirt. Pe masa din cameră au încercat să facă experimentul, au constatat că nu este spirt suficient şi au mai turnat spirt, spirtul a luat foc şi a sărit din sticla respectivă pe elevul care este acum internat în spital", a precizat Andra Ionescu, directoarea Colegiului Costache Negri, în internatul căruia s-a întâmplat incidentul. Pedagogul era pe hol şi a intervenit imediat, au sunat la 112 şi elevul a fost transportat la spital cu un echipaj SMURD. Elevul este de loc din Schela şi este bun la învăţătură. "Ne îngrijorează în primul rând starea de sănătate a elevului, indiferent ce a făcut, ce nu a făcut, este bine să ştim că este sănătos. Am vorbit cu mama, am încercat să o liniştesc. Doamna dirigintă a luat legătura cu tatăl elevului, am înţeles că elevul este stabilizat, are arsuri pe 25% la sută din corp, probabil va avea nevoie de ajutor medical pe mai târziu, după ce trece timpul. Eu i-am spus mamei că o să o ajutăm cât putem. Elevul este în clasa a IX-a la ştiinţele naturii, deci biochimie. A fost o curiozitate, ei sunt la vârsta la care sunt curioşi. Uneori curiozităţile lor nu se termină aşa cum trebuie", a spus Delia Humelnicu, directoarea Liceului Emil Racoviţă, şcoala la care băiatul este elev.. Exclus ca ideea experimentului să îi fi venit de la una din orele de chimie. Cel puţin asta spune profesoara de chimie care predă la clasa elevului. Mariana Moraru, profesoara în cauză, crede că, cel mai probabil, totul a pornit de la dorinţa de a experimenta ceva văzut pe internet. Medicii sunt încă rezervaţi. "A suferit deja două intervenţii chirurgicale. Va mai rămâne internat. Are arsuri de gradul 2 pe 25% din corp, pe torace, pe spate în partea cervicală şi pe braţe", a declarat dr. Silvia Constantin Dinescu, medic ATI Spitalul de Copii Galaţi. Din păcate va mai dura până când elevul se va vindeca, nu este exclusă nici necesitatea unei alte intervenţii chiriurgicale prin care să i se facă grefe de piele.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu