Un ieşean a prins Crucea Bobotezei de la Galaţi Recomandat

Duminică, 06 Ianuarie 2019 17:27
Publicat în Eveniment
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
La Galaţi, 17 bărbaţi s-au înscris în cursa pentru a prinde Crucea Bobotezei aruncată în Dunăre de Arhiepiscopul Dunării de Jos, Casian Crăciun.
2 1
11 au şi sărit în apă, dar Crucea Bobotezei a fost prinsă de Ioan Pârlog, un ieşean de 26 de ani, originar din Hârlău, fostbalist în Liga a 4-a la echipa Viitorul. Tânărul a venit la Galaţi pentru a petrece Revelionul, dar a rămas special pentru Bobotează. A fost prima oară când s-a aruncat în apele Dunării pentru a prinde Crucea Bobotezei. Nu s-a antrenat în mod special. "Este ca şi un cadou de ziua mea că am prins crucea. Nu o să o dau, o păstrez ca amintire. Nu vreau decât sănătate că este mai bună decât toate", a spus Ioan Pârlog. Tânărul speră că poate faptul că a prins crucea îi va aduce norc şi echipei şi vor promova în Liga superioară. După aceea, tânărul ieşean a purtat Crucea Bobotezei printre gălăţenii adunaţi pe faleză şi a fost binecuvantat de Arhiepiscopul Casian Crăciun.
1 1
În timp ce la faleza inferioară lumea se uita la cursa pentru cruce, pe faleza superioară s-a dat liber la agheasmă şi lumea a început să se înghesuie în jurul celor 12 butoaie pline cu agheasmă. Oamenii spun că Agheasma Mare e aşa de râvnită deoarece fereşte casa de rele şi ajută oamenii bolnavi. Unii au venit să ia şi pentru vecinii sau rudele care sunt mai bolnave. 2.000 de oameni au asistat la slujba Bobotezei pe faleza Dunării, număr mai mic decât anul trecut, poate şi din cauza vremii nefavorabile.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu