Unul dintre autorii atacului sângeros de lângă Lisboa prins de poliţişti (VIDEO) Recomandat

Vineri, 06 Decembrie 2019 15:31
Publicat în Eveniment
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale Galaţi au depistat, astăzi, vineri, 06 decembrie 2019, un bărbat, de 37 de ani, urmărit naţional şi internaţional, pe numele căruia existau două mandate de executare a pedepsei pentru săvârşirea infracţiunilor de tulburare a ordinii şi liniştii publice şi conducere a unui vehicul fără permis de conducere, precum şi un mandat de arestare preventivă, într-un dosar penal în care acesta este bănuit de comiterea unei tentative la infracţiunea de omor calificat şi a infracţiunilor de uz de armă fără drept şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

Este vorba despre unul dintre autorii incidentului sângeros petrecut în luna septembrie 2018, în apropierea cazinoului Lisboa din Micro 19, în care un bărbat a fost împuşcat de mai multe ori. Subiect despre care cotidianul nostru a relatat în articolele Focuri de armă în Micro 19: Un bărbat a ajuns la spital împuşcat de mai multe ori şi Au fost identificaţi şi arestaţi în lipsă autorii împuşcăturilor din Micro 19.

Astfel, în urma cercetărilor efectuate au rezultat indicii că, în noaptea de 15 spre 16 septembrie 2018, persoana în cauză, purtând fără drept un pistol cu muniţie letală, ar fi tras mai multe focuri de armă asupra unui bărbat, de 32 de ani, cauzându-i leziuni traumatice.

În mansarda imobilului din municipiul Galaţi, unde a fost depistat bărbatul, poliţiştii au găsit 4 pistoale cu muniţie letală, suma de 10.500 de lei şi o cantitate de substanţă vegetală susceptibilă a face parte din categoria drogurilor de mare risc (VIDEO mai jos!), bunuri care au fost ridicate pentru continuarea cercetărilor. Persoana depistată a fost condusă la sediul poliţiei, în vederea punerii în executare a mandatelor emise de instanţele de judecată. Acţiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor din cadrul S.A.S. Galaţi.

Articole similare: Focuri de armă în Micro 19

 

Media

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu