Barbra Streisand, cap de afiş la festivalul British Summer Time Recomandat

Joi, 07 Martie 2019 11:35
Publicat în Mozaic
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Barbra Streisand va fi în premieră cap de afiş la festivalului British Summer Time, relatează Press Association, citat de Agerpres. Cântăreaţa, actriţa, compozitoarea şi producătoarea de film de origine americană, în vârstă de 76 de ani, se va alătura altor vedete precum Celine Dion, Florence+The Machine şi Robbie Williams prezente la evenimentul organizat în Hyde Park din Londra. Aceasta va fi prima prima apariţie a lui Streisand, recompensată cu zece premii Grammy, în cadrul festivalului.
Evenimentul se desfăşoară în luna iulie, pe parcursul a două weekenduri, iar Barbra Streisand va urca pe scenă la data de 7 iulie, în prima duminică din cadrul festivalului. ''Barbra Streisand este, fără îndoială, una dintre cele mai influente şi premiate artiste din istorie. Ea este un simbol de talie mondială şi o pionieră a întregii industrii a divertismentului'', a declarat James King, vicepreşedinte al companiei AEG Presents. Prima ediţie a festivalului British Summer Time a fost organizată în anul 2013. Stevie Wonder, Taylor Swift, The Rolling Stones, The Strokes şi Black Sabbath se numără printre artiştii şi formaţiile care au urcat pe scena festivalului. Biletele pentru ediţia din acest an vor fi puse în vânzare începând de la data de 14 martie.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu