Ceremoniile de acordare a Oscarurilor din 2021 şi 2022, decalate Recomandat

Miercuri, 12 Iunie 2019 13:14
Publicat în Mozaic
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Ceremonia de acordare a Oscarurilor, punctul culminant al sezonului premiilor cinematografice din Statele Unite, va avea loc în 2021 şi 2022 la sfârşitul lunii februarie pentru a se evita suprapunerea cu Jocurile Olimpice de Iarnă, cu finala Campionatului de fotbal american şi cu alte evenimente importante, au anunţat organizatorii, citaţi de AFP, potrivit Agerpres.
Cea de-a 92-a ediţie a premiilor Oscar se va desfăşura anul viitor pe 9 februarie, însă ceremoniile următoare sunt programate pentru 28 februarie 2021 şi, respectiv, 27 februarie 2022, în ultima duminică a lunii.
"Calendarul JO 2022, al Super Bowl şi al vacanţelor (SUA) va împinge datele pentru 2021 şi 2022 în ultima duminică din februarie", au anunţat Academia de Arte şi Ştiinţe Cinematografice, care acordă Oscarurile, şi reţeaua ABC, care difuzează gala în Statele Unite.
Oscarurile sunt printre cele mai râvnite premii cinematografice din lume, iar seara de gală în cadrul căreia sunt înmânate distincţiile se difuzează live de la Hollywood în peste 225 de ţări.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu