Prinţul Philip, la 98 de ani Recomandat

Marți, 11 Iunie 2019 13:05
Publicat în Mozaic
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Prinţul Philip, soţul reginei Elisabeta a II-a de peste şapte decenii - cel mai longeviv consort din istoria Mării Britanii - a împlinit luni, 10 iunie 2019, 98 de ani, relatează Press Association, potrivit Agerpes.
Palatul Buckingham, Palatul Kensington, Clarence House - reşedinţa oficială a prinţului Charles şi a soţiei sale Camilla, din centrul Londrei -, şi contul oficial de Twitter al ducelui de York au transmis urări cu ocazia zilei de naştere a ducelui de Edinburgh.
Clarence House a postat o imagine cu prinţul Charles în vârstă de doi ani, ţinându-şi de mână tatăl după ce l-a întâmpinat la sosirea dintr-o călătorie în Malta în 1951.
Prinţul Philip, care este căsătorit cu regina Elisabeta a II-a de mai bine de 71 de ani, se apropie de cea de-a 100-a aniversare, în 2021.
El a fost văzut în formă bună luna trecută, râzând şi glumind cu alţi membri ai familiei regale la nunta omului de afaceri Thomas Kingston cu Lady Gabriella Windsor.
Salve de tun au fost trase luni după-amiază în onoarea ducelui de Edinburgh de către artileria regală, în Parcul Hyde din Londra.
După cum era de aşteptat, prinţul Philip, care s-a retras din funcţiile publice în 2017, nu a participat la evenimentele oficiale organizate cu ocazia vizitei de stat de săptămâna trecută a preşedintelui american Donald Trump şi a soţiei sale Melania.
El le-a trimis o jachetă personalizată Air Force One drept cadou preşedintelui Trump şi primei doamne a Statelor Unite.
Prinţul Philip îşi petrece majoritatea timpului la Wood Farm, pe domeniul regal Sandringham din Norfolk, unde citeşte, pictează şi se întâlneşte cu prietenii.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu