Sora lui Britney Spears, Jamie Lynn, aleasă custode al averii cântăreţei Recomandat

Joi, 27 August 2020 13:39
Publicat în Mozaic
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Sora lui Britney Spears, Jamie Lynn, a fost numită administrator al proprietăţilor cântăreţei în valoare de mai multe milioane de dolari în urmă cu doi ani, iar acum a devenit custodele averii vedetei de muzică pop, informează miercuri dpa.
Jamie Lynn, 29 de ani, a depus vineri o petiţie, cerând să depună "toate bunurile SJB Trust" în unul sau mai multe "conturi blocate cu Fidelity Brokerage Services în calitate de custode şi depozitar", se arată în documentul de 70 de pagini obţinut de New York Daily News.
O audiere a fost stabilită pentru data de 2 noiembrie.
În urma hotărârii, conturile blocate vor fi păstrate cu condiţia ca orice proprietate sau venituri să rămână în conturi şi să nu fie retrase fără un ordin scris semnat de un judecător, se arată în document.
Britney Spears, în vârstă de 38 de ani, a înfiinţat custodia revocabilă în 2004. Potrivit unei versiuni modificate, depusă în 2018, la moartea cântăreţei, toată averea acesteia urmează "să fie distribuită imediat" către custode pentru a fi administrată în conformitate cu prevederile BJS Kids & Family Trust, în beneficiul copiilor, Sean şi Jayden Federline.
Începând cu 2008, când vedeta a fost internată de două ori într-un spital de psihiatrie, cântăreaţa s-a aflat sub tutela legală a tatălui său, a avocaţilor şi a unui administrator. Acest aranjament legal rar are drept scop protejarea celor care nu pot avea grijă de propria persoană şi îi permite tatălui vedetei să negocieze în numele fiicei sale decizii de afaceri, vânzări de bunuri şi să controleze persoanele cu care se poate întâlni.
Britney Spears a solicitat săptămâna trecută unui tribunal din California să o scoată de sub controlul tatălui ei, Jamie Spears - care s-a ocupat timp îndelungat de luarea deciziilor în numele vedetei, atât în plan personal, cât şi profesional - din rolul său de unic tutore numit de instanţă. (Sursa Agerpres)

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu