Tablouri realizate de George W. Bush, expuse la Washington Recomandat

Marți, 06 August 2019 12:11
Publicat în Mozaic
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Mai multe portrete realizate de fostul preşedinte american George W. Bush vor fi expuse la Kennedy Center din Washington, au anunţat reprezentanţii acestei prestigioase săli de spectacole din capitala americană, citaţi de AFP, potrivit Agerpres.
Într-o extensie a Kennedy Center, din 7 octombrie până pe 15 noiembrie, va fi expusă colecţia "Portraits of Courage", alcătuită din "66 de portrete realizate de fostul preşedinte George W. Bush, în semn de omagiu adus celor care au lucrat în armată după 11 septembrie 2001", au explicat reprezentanţii Kennedy Center într-un comunicat.
Cel de-al 43-lea preşedinte al Statelor Unite a realizat portretele mai multor militari răniţi sau traumatizaţi care au luptat în armata americană în Irak şi Afganistan. Fostul preşedinte s-a întâlnit şi a discutat cu toţi acei militari.
Picturile au fost mai întâi expuse la George W. Bush Presidential Center din statul Texas, înainte de a fi prezentate într-un volum tipărit şi lansat în februarie 2017, care a ajuns în fruntea topului vânzărilor de carte din Statele Unite.
În primul său mandat prezidenţial, George W. Bush a lansat două campanii militare majore - în Afganistan, în octombrie 2001, apoi în Irak, în martie 2003.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu