Numărul societăţilor cu capital străin nou înfiinţate în primul trimestru din 2016 a scăzut cu 15,2%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, la 1.327, reiese din datele Oficiului ...
România a avut, în aprilie, cea mai mare inflaţie negativă în rândul celor 28 de state membre ale Uniunii Europene, cu o rată de minus 2,6%, faţă de minus 2,4%, înregistrată în martie, ara ...
Numărul companiilor în insolvenţă a scăzut, în primele trei luni din acest an, cu 20,11% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, la 2.304, însă cel al radierilor şi al dizolvărilor apr ...
Circa 112.300 de autoturisme noi şi second-hand au fost înmatriculate în România, în primele patru luni din 2016, în creştere cu aproape 20% faţă de aceeaşi perioadă din anul anterior, rele ...
Peste două treimi dintre rezervările pentru călătoriile cu avionul efectuate de cetăţenii Uniunii Europene în 2014 au fost realizate online, potrivit unui raport publicat de Oficiul European de ...
160.000 de persoane nu au acte de identitate în România, iar apelurile de proiecte lansate luni vor rezolva această problemă, a declarat, secretarul de stat în Ministerul Fondurilor Europene, Cip ...
România a pierdut aproape două miliarde de euro în exerciţiul financiar 2007 - 2013, din cauza proastei gestionări şi a managementului defectuos al fondurilor europene, a declarat, luni, ministr ...
Nu putem descâlci situaţia, dar putem observa că scandalul soluţiilor dezinfectante e un caz particular al modului în care domeniul privat îl paratizează pe cel public.Ministrul Sănătăţii, ...
Nu vreau ca România să rămână, în continuare, o destinaţie low-cost în domeniul forţei de muncă, iar investiţiile pot merge către foarte multe domenii, cum ar fi turismul şi zona de cerce ...
Panama Papers, cea mai mare scurgere de informaţii din istorie, prinde în cele peste 11 milioane de documente un număr de peste o sută de cetăţeni români, conform Rise Project, care a publicat, ...
Peste jumătate dintre tinerii din mediul urban (64%), cu vârsta cuprinsă între 18-29 de ani, sunt preocupaţi de situaţia economică a României, conform studiului cantitativ realizat de Exact Ce ...
Cei aproximativ 116.000 de turişti români care şi-au petrecut minivacanţa de Paşte şi 1 Mai în staţiuni din ţară şi străinătate au cheltuit 47 de milioane de lei (peste 10,4 milioane de e ...
Importanţa cooperării în regiunea Mării Negre este în creştere, având în vedere schimbările produse la nivel regional, dar şi mondial în ultimii ani, iar această cooperare, iniţiată la n ...
Normele de aplicare pentru Legea indemnizaţiilor pentru mame ar putea fi gata până la 1 iulie, pentru a putea fi puse şi în dezbatere publică înainte de a fi aplicată legea, a declarat ministr ...
România avea, în 2015, 86.080 kilometri de drumuri publice, din care numai 4,2% din total (747 kilometri) erau autostrăzi, în timp ce liniile de cale ferată de folosinţă publică în exploatare ...
Datoria publică a zonei euro (EA19) a înregistrat o uşoară scădere în 2015, până la 90,7% din PIB, de la 92% din PIB în 2014, iar în UE28 datoria publică a scăzut la 85,2%, de la 86,8%, co ...
PSD Galaţi a anunţat, prin aprilie anul trecut, că a absorbit organizaţia judeţeană PMP. Numai că mai rămăseseră nişte membri răzleţi care s-au regrupat, s-au supărat pe fostul lor preşedinte Cătălin Cristache proaspăt pesedizat şi au ţipat că ei mai sunt aici, în peisajul politic gălăţean.Iată că nu i-a ţinut niciun an că şi-au dat seama că-s cam singuratici şi aşa a venit rândul PNL Galaţi să spună că vreo ”500 de membri ai organizaţiei judeţene PMP au ales să meargă în lupta electorală de anul acesta în formula liberală”, în frunte cu preşedinta organizaţiei Cristina Costandachi. Aşa frăţie mai rar poţi vedea, căci în comunicatul PNL nu au reuşit să scrie corect numele noii colege, căci de emoţia reunirii au scris un n în plus: ...