Aproape 45% dintre români au o părere bună despre Casa Regală a României

 
Luni, 02 Iunie 2014 00:00
Publicat în National
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

44,9% dintre români au o părere bună şi foarte bună despre Casa Regală a României, în vreme ce 47,5% ar vota împotriva monarhiei, arată datele unui Sondaj INSCOP-ADEVĂRUL referitor la percepţiile românilor asupra monarhiei, realizat în perioada 1-7 mai 2014 la comanda ziarului Adevărul.
Percepţia despre Casa Regală s-a îmbunătăţit raportat la luna iulie a anului trecut când 41% din populaţie exprima aprecieri bune şi foarte bune.
„Cota de popularitate a Casei Regale este mare. Interesant e că pare a fi crescut uşor, în condiţiile în care, spre deosebire de anul trecut, suntem în an electoral, deci agenda publică nu acordă o atenţie deosebită subiectelor legate de monarhie. Aceasta cu atât mai mult cu cât anul trecut s-a vorbit mult despre acest subiect, mai ales în contextul unor evenimente pozitive care au vizat principalele case regale europene”, a precizat Darie Cristea, coordonator proiecte INSCOP, într-un comunicat de presă.
Totodată, 37,8% declară o părere nici bună, nici proastă — faţă de 43,5% în iulie 2013, 9,6% au o părere proastă — faţă de 5% anul trecut şi 2,2% foarte proastă — faţă de 1,4% anul trecut.
Potrivit datelor, 5,6% dintre subiecţi nu ştiu sau nu răspund.
În mai 2014, 30,2% dintre români spun că ar vota pentru monarhie la un eventual referendum dedicat schimbării formei de guvernare a României. În aceiaşi chestiune, în iulie 2013, 27,2% declarau că ar vota în favoarea monarhiei.
Pe de altă parte, 47,3% ar vota împotriva monarhiei şi pentru păstrarea republicii — faţă de doar 39% în 2013. Numărul de non-răspunsuri a scăzut pe această problemă din iulie 2013 de la 33,8% la 22,5%.
Potrivit coordonatorului de proiecte INSCOP Darie Cristea, "această clarificare a opţiunilor prin reducerea ratei non-răspunsurilor vine şi în contextul dezbaterilor vizibile de anul trecut privind monarhia, inclusiv al sondajelor făcute atunci pe această temă".
Volumul eşantionului pe care s-a realizat sondajul a fost de 1.056 persoane şi este reprezentativ pentru populaţia României de 18 ani şi peste 18 ani.
Eroarea maximă admisă a datelor este de ą 3%, la un grad de încredere de 95%, eşantionul fiind de tip multi-stratificat, probabilistic.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu