Abasadorul Rusiei a fost convocat, de urgenţă, la MAE Recomandat

Joi, 12 Mai 2022 15:21
Publicat în National
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

În contextul publicării de către Ambasada Federaţiei Ruse la Bucureşti, pe pagina sa oficială de internet, a articolului cu titlul „Despre lătratul NATO la frontierele Rusiei şi sursa principală de dezinformare a lumii”, ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a dispus convocarea ambasadorului Federaţiei Ruse în România, Valery Kuzmin (foto ↑), la sediul Ministerului Afacerilor Externe.
Astfel, miercuri, 11 mai 2022, ambasadorul rus a avut o întrevedere cu secretarul de stat pentru afaceri strategice Iulian Fota.
Cu acest prilej, secretarul de stat pentru afaceri strategice a atras atenţia că este inacceptabilă folosirea repetată de către misiunea rusă a unui limbaj nepotrivit, ofensator şi provocator la adresa României şi a NATO, Alianţă din care ţara noastră face parte ca urmare a deciziei sale democratic asumate, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Externe.
De asemenea, a fost reamintit şi faptul că la data de 22 aprilie 2022 MAE a transmis o Notă Verbală prin care şi-a exprimat dezacordul, în scris, în termenii cei mai fermi, cu referire la declaraţiile postate pe pagina de internet a misiunii diplomatice ruse privind războiul din Ucraina (text intitulat „Despre război şi pace în Ucraina”). Totodată, MAE a atras atenţia asupra modului dezumanizant şi neconform cu realitatea al descrierii războiului din Ucraina, pentru care partea rusă deţine întreaga responsabilitate, şi a reiterat îndemnul la maximă reţinere în abordarea publică pe acest subiect, cu evitarea atitudinilor şi mesajelor cu caracter provocator din partea Ambasadei.
Secretarul de stat a atenţionat din nou partea rusă asupra faptului că această conduită de comunicare publică reflectă o abordare consecvent neconstructivă a relaţiei bilaterale din partea Ambasadei şi a solicitat ca mesajele publice să se menţină în limitele prevăzute de Convenţia de la Viena privind relaţiile diplomatice din 1961.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu