Colegiul Medicilor București s-a autosesizat în cazul fetiţei moarte la dentist.
„În primul rând vă rog să îmi permiteţi să transmit condoleanţele noastre familiei fetiţei de 2 ani, greu încercate de această tragedie. Am întrunit astăzi (n.r. - 14 noiembrie 2025) de urgenţă biroul consiliului municipal al Colegiului Medicilor Bucureşti şi în urma şedinţei s-a luat decizia autosesizării în acest caz. Nu avem date suplimentare în acest caz, aşteptăm ancheta disciplinară. Vă multumesc pentru înţelegere”, a precizat preşedinta Colegiului Medicilor din România, Cătălina Poiană (foto).
Tot astăzi, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a anunţat că a preluat cercetările.
Amintim că o fetiţă de aproape doi ani a murit joi seară, la o clinică stomatologică din București, după ce a intrat în stop cardio-respirator în timpul unei intervenţii medicale, după o anestezie.
Incidentul a avut loc în jurul orei 19:30, potrivit Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, care a fost sesizată prin numărul unic de urgenţă 112, notează euronews.ro.
