Garda de Mediu a aplicat amenzi de 1,2 milioane de lei pentru nerespectarea legislaţiei în zona Litoralului Recomandat

Miercuri, 17 August 2022 09:38
Publicat în National
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Comisarii Gărzii Naţionale de Mediu (GNM) au aplicat amenzi în valoare de 1,204 milioane de lei, în urma unor acţiuni de control derulate în zona staţiunilor de pe Litoral, arată datele publicate, marţi, de instituţie.
Potrivit unei postări pe pagina de Facebook a instituţiei, în perioada 11 - 14 august, controalele au vizat verificarea respectării prevederilor legislaţiei de mediu la nivelul unităţilor de cazare şi alimentaţie publică, al şantierelor precum şi al operatorilor de salubritate care activează în zonă.
"Am extins numărul de controale în zona staţiunilor de pe litoralul Mării Negre, pentru ca turiştii care îşi petrec vacanţa aici să se bucure de plaje şi unităţi de cazare curate şi primitoare. Evident, au fost găsite numeroase nereguli, motiv pentru care am aplicat sancţiuni drastice şi am ajuns până la suspendări de activitate şi sesizări penale pentru cei care nu înţeleg că trebuie să respecte legea. Sperăm că, pe viitor, cei vizaţi vor înţelege că unde-i lege nu-i tocmeală şi vor lua din timp măsuri pentru evita să fie sancţionaţi", a declarat Florin Bănică, comisar general adjunct al GNM.
Pe durata celor 182 de controale efectuate, comisarii GNM au constatat numeroase încălcări ale legislaţiei de mediu, fapt care a generat aplicarea a 84 de sancţiuni în cuantum de 1,204 milioane de lei, la care s-au adăugat şase suspendări de activitate, o desfiinţare de lucrări cu aducerea terenului la starea iniţială, precum şi confiscarea unui autovehicul.
De asemenea, a fost înaintată o sesizare penală pentru depozitări necontrolate de deşeuri. (sursa Agerpres)

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu