Guvernul relansează mecanismul de returnare a supraaccizei la carburanţi pentru transportatori

Duminică, 24 Iunie 2018 00:00
Publicat în National
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Guvernul a aprobat recent un memorandum prin care le va acorda transportatorilor rutieri de mărfuri şi persoane un ajutor de stat constând în returnarea unei părţi din acciza la carburanţi, arată un comunicat al Ministerului Finanţelor, citat de Mediafax.
„Guvernul a aprobat, la propunerea Ministerului Finanţelor Publice, Memorandumul cu tema: Încadrarea schemei de ajutor de stat reprezentând diferenţa dintre nivelul standard al accizelor şi nivelul accizelor diferenţiat pentru motorina utilizată drept combustibil pentru motor în baza alin. (9) şi (10) ale art. 342 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, în politicile economico-bugetare şi financiare ale statului român”, menţionează Ministerul Finanţelor.
Proiectul de Memorandum se referă la instituirea unei scheme de ajutor de stat care prevede sprijinirea operatorilor economici care efectuează transport rutier de mărfuri în cont propriu sau pentru alte persoane, precum şi transport de persoane, regulat sau ocazional, exclusiv transportul public local de persoane.
„Prin schema de ajutor de stat se restituie sumele reprezentând diferenţa dintre nivelul standard al accizelor şi nivelul accizelor diferenţiat pentru motorina utilizată drept combustibil pentru motor, de la bugetul de stat, în baza unor decizii de aprobare a cererii de restituire a accizei. Bugetul total maxim estimat al schemei este de 60 milioane lei, cu posibilitatea suplimentării. Numărul total estimat de beneficiari pe întreaga durată de valabilitate a schemei de ajutor de stat este de 1.500”, mai arată comunicatul.
Perioada de valabilitate a schemei în care se vor emite decizii de aprobare a cererilor de restituire a accizei este 2018-2020, iar perioada în care se vor efectua plăţile ajutorului de stat este 2018-2020.
Costurile eligibile constau în sumele care reprezintă diferenţa dintre nivelul standard al accizelor şi nivelul accizelor diferenţiat, prevăzute de Codul fiscal, pentru motorină.
„Condiţiile şi procedura de acordare a ajutorului de stat către operatorii economici care efectuează transport rutier se vor stabili săptămâna viitoare prin hotărâre a Guvernului”, mai arată Ministerul Finanţelor.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu