În premieră, România a devenit campioană europeană la culturism şi fitness Recomandat

Luni, 09 Mai 2022 12:08
Publicat în National
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Preşedintele Federaţiei Române de Culturism şi Fitness (FRCF), Gabriel Toncean, a anunţat, luni, că România a devenit campioană europeană la culturism şi fitness, la Campionatul European desfăşurat la Santa Susanna din Spania, fiind o premieră în istoria acestei federaţii.
"Într-o competiţie foarte puternică cu aproape 1.000 sportivi din 41 de ţări, România a devenit campioană europeană, pentru prima dată în istoria Federaţiei Române de Culturism şi Fitness, detronând Spania (ţara gazdă) sau alte ţări puternice cu tradiţie şi rezultate în frumosul nostru sport! Nu vă pot exprima ce sentimente frumoase şi unice trăiesc datorită acestei victorii imense! Din cauza oboselii (am dormit maxim 8 ore în ultimele 3 zile!) îmi este greu să vă mulţumesc nominal tuturor celor care prin faptele sau gândurile voastre bune ne-aţi împins efectiv spre victorie, dar voi reveni într-o postare ulterioară cu detalii mai exacte, atât despre numărul medaliilor obţinute, cât şi cumulul de factori care a făcut ca imnul naţional al României să fie intonat de nu mai puţin de 25 de ori în cele 3 zile de competiţie", a postat Gabriel Toncean, pe Facebook.
Toncean a precizat că dedică special această victorie familiei sale, echipei Federaţiei Române de Culturism şi Fitness - sportivi, antrenori, preşedinţi de cluburi etc. - şi tuturor celor care au crezut în el, "înţelegând că toate proiectele sănătoase pe termen mediu şi lung se fac cu paşi mărunţi şi siguri".
În urmă cu câteva zile, Gabriel Toncean a fost ales vicepreşedinte în cadrul Federaţiei Europene de Culturism şi Fitness. (sursa Agerpres)

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu