Protecţia Consumatorilor spune „STOP practicilor incorecte în imobiliare!“ Recomandat

Vineri, 22 Noiembrie 2019 15:01
Publicat în National
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

InfoCons a lansat, astăzi, vineri, 22 noiembrie 2019, numărul 021-9615, număr cu tarif normal în reţeaua Telekom, apelabil din toate reţelele. Numărul este dedicat consumatorilor care pot solicita consiliere, informare şi pot depune o sesizare în domeniul protecţiei consumatorilor, continuare a Campaniei de Publicitate Înşelătoare în domeniul imobiliarelor, cartierelor rezidenţiale şi materialelor de construcţii.
În cadrul acestei campanii, Protecţia Consumatorilor este alături de cei care doresc să îşi achiziţioneze un imobil nou într-un cartier rezidenţial, atât în perioada de semnare a precontractelor, cât şi după achiziţia acestora.
Publicitatea înşelătoare (în materialul de prezentare apar ample spaţii verzi, piscine, locuri de joacă, în realitate nu este aproape nimic, etc.), materialele de construcţii neconforme (gresie, faianţă, ţevi, racorduri de o calitate îndoielnică de cele mai multe ori fără certificări europene), clauze contractuale abuzive, toate acestea trebuie stopate şi drepturile consumatorilor trebuie respectate.
Consumatorii care sunt în căutarea unui imobil sau şi-au achiziţionat unul îşi pot apăra drepturile şi pot lua atitudine când acestea le-au fost încălcate sau nu au fost respectate. Dacă aceştia au o problemă legată de protecţia consumatorilor pot apela la numărul 021-9615 şi pot solicita informaţii utile.
Toţi consumatorii care întâmpină probleme sau au nevoie de consiliere în acest domeniu pot accesa totodată şi numărul de telefon pentru mesaj prin Whatsapp: 0732.008.969, direct la adresa de e-mail: juridic@infocons.ro sau în scris la C.P 38, O.P. 53 sector 4, Bucureşti pot accesa şi www.infocons.ro site-ul oficial al InfoCons.
„Afară-i vopsit gardul, înăuntru-i leopardul. După 30 de ani, în loc să avem cu adevărat o piaţă în domeniul construcţiilor şi imobiliarelor la nivel european, pe aceste segmente am rămas în afară Uniunii Europene. Materiale de construcţii îndoielnice, publicitate înşelătoare la vânzarea imobilelor în ansamblurile rezidenţiale, consumatori care nu îşi cunosc drepturile, vânzători care nu îşi îndeplinesc obligaţiile ş.a.m.d. Campania «STOP practicilor incorecte în imobiliare!» este un semnal de alarmă cu o9atitudine!”, a declarat preşedintele InfoCons, Sorin Mierlea.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu