România, locul trei Europa Centrală şi de Est la capitolul tranzacţii imobiliare

 
Vineri, 09 Octombrie 2015 00:00
Publicat în National
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

România a atras în primele nouă luni tranzacţii imobiliare în valoare totală de 600 milioane de euro, plasându-se pe poziţia a treia în Europa Centrală şi de Est (ECE), după Cehia şi Polonia. În majoritatea tranzacţiilor realizate în acest an au fost implicate nume noi de investitori, respectiv CTP Invest, P3, GLL şi Lonestar, după mai mulţi ani în care NEPI şi Globalworth au dominat piaţa, arată un comunicat al companiei de consultanţă imobiliară JLL.

Pentru acest an se estimeză un volum tranzacţional de 800 de milioane de euro. 

Pe piaţa de investiţii imobiliare din Europa Centrală şi de Est s-a înregistrat un volum al tranzacţiilor de 2,8 miliarde de euro în trimestrul al treilea, peste nivelul înregistrat în primele două trimestre în total. La nivelul primelor nouă luni, volumul investiţiilor din regiune a ajuns la 5,5 miliarde de euro, cu 22% mai mare faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. 

Cehia a fost campionul regiunii cu o cotă de piaţă de 43% din totalul tranzacţiilor, aceasta fiind urmată de Polonia cu 28%, România (11%), Ungaria (10%) şi ţările din Europa de Sud-Est (6%).

"România tranzacţionează proprietăţi prime la un ecart de yield între 150 puncte de bază la office şi 275 puncte de bază la industrial faţă de Polonia şi Cehia. Odată cu îmbunătăţirea susţinută din ultimele 12 luni a indicatorilor economici şi a condiţiilor de finanţare, considerăm că există argumente care să susţină micşorarea acestui ecart în următoarele 12 luni. În orice caz, în condiţii similare de risc, România promite un randament superior al investiţiilor faţă de restul regiunii pentru investitorii care intră acum", a declarat Silviana Badea, Head of Capital Markets JLL România.

Cea mai mare pondere din tranzacţiile realizate în primele nouă luni ale acestui an este reprezentată de tranzacţiile cu birouri şi cu spaţii industriale, care reprezintă peste 70% din piaţă, restul fiind achiziţii de proiecte de retail. Comparativ cu anii precedenţi, anul 2015 a însemna o revenire a tranzacţiilor pe piaţa spaţiilor logistice prin finalizarea preluării parcului Europolis de către cehii de la P3, dar şi cele patru tranzacţii încheiate de olandezii de la CTP.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu