Maimuţa Potto, deşi pare leneşă şi foarte înceată, poate fi extrem de agilă

 
Luni, 23 Mai 2016 00:00
Publicat în Pet Mania
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Potto (Perodicticus potto), cunoscut şi sub denumirea de maimuţica africană leneşă, este un mamifer nocturn, care trăieşte în pădurile tropicale din Africa de Vest, Centrală şi de Est, de la Sierra Leone şi Guineea şi până în estul Kenyei, de la altitudini de 600 de metri până la 2.300 de metri. Face parte din familia de primate Lorisidae, din care mai fac parte şi alte mamifere, precum Loris sau Lemuri, fiind singura specie din genul Perodicticus, împărţindu-se în patru subspecii. De asemenea, este cunoscut sub numele de potto Bosman, după numele celui care a descris specia, în 1704 (Willem Bosman).
Este un animal destul de compact şi robust, acoperit cu un strat dens de blană, având o coadă care, deşi este scurtă, tot este mai mare decât cea a altor primate Lorisidae. Botul este subţire dar scurt, capul este rotund, cu urechi mici rotunjite. Ochii mari, bine fixaţi în orbite, îi asigură o vedere nocturnă excelentă. Poate ajunge la 1,5 kg şi la o lungime medie de 30-40 cm, după cum se menţionează pe site-ul thewebsiteofeverything.com. Cele patru subspecii de potto variază în dimensiuni şi colorit. Culoarea blănii diferă de la maro-roşcat la gri negricios sau maroniu, uşor mai deschisă pe pântece.
Potto poate trăi în orice tip de copac, dar nu poate supravieţui în habitatele complet lipsite de arbori, în general zona sa de confort cuprinzând copaci, cu înălţimi între 5 şi 30 de metri. El îşi foloseşte lăbuţele prevăzute cu degete opozabile, pentru a se căţăra cu grijă în pomii din pădurile tropicale. Este un animal nocturn, care doarme în timpul zilei între frunzele copacilor.
Deşi este văzut ca un animal mic şi inofensiv, se distinge de alte primate, prin cele trei dintre vertebrele de pe gâtul său, care au vârfuri ascuţite folosite ca arme pentru autoapărare. O altă caracteristică unică a acestuia este saliva sa cu proprietăţi inflamatorii, provocând iritarea locului vătămat prin muşcătură. Totodată, o altă particularitate notabilă este şi aranjamentul-pieptene de dinţi în maxilarul inferior, care are un rol important în îngrijire, şi o parte cartilaginoasă "perie", aflată pe partea inferioară a limbii, care se încadrează între aceşti dinţi, servind pentru a curăţa blana.
Dieta este diversă, adaptată la fiecare sezon şi cuprinde în principal fructe (aproximativ 65%), gume de arbori (21%), precum şi insecte, nectar, melci şi chiar mici vertebrate (10%). Ouăle şi ciupercile, de asemenea, fac parte din meniul acestor primate. Deşi par fiinţe leneşe şi foarte încete, sunt extrem de agile atunci când zăresc prada pe o creangă alăturată, potrivit arkive.org.
Primatele potto sunt în principal solitare, deşi acestea pot prezenta un anumit grad de sociabilitate. Numărul primatelor ca animale de companie în Marea Britanie trece de 5.000 de exemplare şi ajunge la aproximativ 15.000 de exemplare în Statele Unite. Acestea sunt întâlnite ca animale de companie şi în restul lumii, în special în Asia. Cele mai căutate sunt maimuţele veveriţă şi capucini.
Este indicat ca proprietarii acestora să le asigure un mediu adecvat, asemănător habitatului natural, ca de altfel, în cazul fiecărui animal de companie, fie el un peşte, o pasăre sau un mamifer. Unele grădinii zoologice încearcă să perpetueze specia potto.
Potto este listat în apendicele II al Convenţiei privind comerţul internaţional cu specii sălbatice de faună şi floră pe cale de dispariţie şi în anexa la Convenţia africană asupra conservării naturii şi a resurselor naturale lista B, care permit să fie vânat doar cu o autorizaţie specială emisă de autorităţi, iar comerţul internaţional cu potto trebuie monitorizat şi controlat atent, potrivit iucnredlist.org. Din păcate, aceste vieţuitoare, precum şi alte primate, sunt ameninţate cu dispariţia din cauza distrugerii habitatului lor, îndeosebi în urma incendiilor şi a tăierilor excesive de păduri tropicale.
Femela, de obicei, dă naştere unui singur pui în fiecare an, după o gestaţie de aproximativ 180 la 205 zile. Puiul potto are o culoare crem spre alb şi ochi albaştri, la naştere, şi stă prins de burta femelei, până când este înţărcat, la aproximativ patru sau cinci luni, potrivit site-ului britannica.com.
Potto atinge maturitatea sexuală între 9 până la 18 luni şi poate trăi până la 11 ani în sălbăticie, iar în captivitate, chiar până la 26 de ani.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu