×

Avertizare

JUser: :_load: Imposibil de încărcat utilizatorul cu ID: 296

Sfaturi pentru alimentaţia rozătoarelor şi a peştilor

 
Vineri, 28 Decembrie 2012 02:00
Publicat în Pet Mania
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Aşa cum am procedat în paginile trecute, şi săptămâna aceasta vom aborda hrana animalelor de companie - ce trebuie să conţină, care sunt substanţele nutritive importante şi ce alimente nu sunt recomandate pentru ele. În rândurile de mai jos sunt înşiruite mai multe informaţii cu privire la alimentaţia hamsterilor, a iepurilor de casă şi a peştilor. Hrana hamsterilor Pentru început, vor fi oferite informaţii cu privire la hrana hamsterilor, micuţele ghemuleţe de blană simpatice. Pentru hamsteri, o dietă echilibrată înseamnă mai mult decât un amestec de seminţe sau granule, aşa cum cred unii dintre noi. Alimentele proaspete din bucătăria stăpânului pot constitui şi ele o parte importantă a dietei - fac meniul mai interesant şi asigură şi varietatea mâncării. De asemenea, este important de reţinut că nu toate alimentele din bucătăria noastră sunt benefice pentru hamster. Fructele sunt alimente demne de luat în seamă atunci când stabilim hrana pentru micul rozător. Printre fructele pe care le poate consuma acesta se numără merele, bananele şi strugurii, dar sunt pe placul lui şi perele, căpşunile, mangoul sau pepenele galben. Pe lângă faptul că îi oferă ceva de ronţăit, fructele sunt şi gustoase şi sănătoase. De asemenea, indicat este să îi oferim hamsterului aceste alimente doar în cantităţi mici - aproximativ o linguriţă şi nu mai des de 1-2 ori pe săptămână. Prea multe fructe pot provoca diaree. În acest caz, ar fi bine să nu îi mai oferim alimente proaspete, măcar pentru o perioadă, până i se ameliorează starea. Între timp, trebuie să ne asigurăm că bea suficientă apă, pentru a preveni deshidratarea. Trebuie reţinut că nu toate fructele sunt bune pentru hamsteri: bananele, morcovii sau chiar porumbul sunt interzise hamsterilor pitici, deoarece acestea au un conţinut ridicat de zahăr şi pot contribui chiar la apariţia diabetului - o afecţiune destul de frecventă în rândul acestor rozătoare. Pot mânca şi carne Hamsterilor nu le strică şi nişte proteine, din când în când. Este cunoscut faptul că, în sălbăticie, aceştia consumă insecte micuţe, precum greieri sau viermi de făină. În cazul în care vrem să îi asigurăm meniul preferat de ei şi putem face rost de aceste lucruri, putem să îi oferim hamsterilor, ocazional, o gustare sub formă de greiere sau vierme de făină. Nu este exclus nici să consume chiar şi puţină carne de pui fiartă sau puţin peşte. Carnea foarte condimentată ar trebui evitată. De asemenea, dacă avem în grijă un hamster, e necesar să ştim şi ce anume nu trebuie să îi oferim, pentru a fi siguri că va fi sănătos. Nu toate alimentele sunt sigure pentru acesta. Diareea este provocată de fructele sau legumele cu un conţinut ridicat de apă, iar obezitatea apare din cauza consumului de alimente bogate în grăsimi şi zahăr, care au un conţinut caloric ridicat. Şi alimentele lipicioase sau cu margini ascuţite sunt periculoase deoarece pot provoca obstrucţii sau răni. Unele alimente sunt toxice pentru hamster, care pot cauza diferite boli sau chiar decesul. Atunci când stabilim hrana hamsterului, e bine să evităm: seminţele de măr, fasolea crudă, bomboanele, ciocolata, usturoiul, ceapa, mâncarea de tip fast food (cartofi prăjiţi, hamburger), frunzele sau verdeţurile care au fost expuse la pesticide sau alte substanţe toxice, pătrunjelul, cartofi cruzi, rubarbă, părţile verzi de la roşii. Fânul, esenţial pentru iepurele de casă Multora dintre noi li se înmoaie inima atunci când văd un iepuraş şi nu puţine persoane aleg să crească un iepure de casă în propriul cămin. Şi în cazul acestui animăluţ trebuie să avem grijă să îi oferim o alimentaţie echilibrată şi sănătoasă. Foarte important de reţinut este faptul că tot ceea ce îi administrăm trebuie să fie proaspăt: apă proaspătă, fân proaspăt, legume sau zarzavaturi proaspete suplimentate cu seminţe cu un conţinut mare de fibre, dar cu un conţinut scăzut de proteine. Iepurelui nu trebuie să îi dăm resturi - apa pe care noi nu am bea-o sau zarzavaturile pe care noi nu le-am folosi. Regimul alimentar al acestui animal care cântăreşte în jur de două kilograme este format dintr-un sfert de cană de seminţe timp de cinci zile pe săptămână, fân (de iarbă, timoftică, de graminee), iar vegetalele nu trebuie să depăşească 10 la sută din necesarul zilnic. De asemenea, de două ori pe săptămână, ar fi bine ca fânul să fie singurul aliment pe care îl primeşte iepurele de casă. Acesta ajută la prevenirea obezităţii şi îl va face şi să simtă că are stomacul plin. La fel ca în cazul oamenilor, şi iepurilor le plac alimentele care nu sunt întotdeauna sănătoase pentru ei. În calitate de stăpâni grijulii, trebuie să ne asigurăm că hrana şi porţia oferite animalului nostru sunt rezonabile. Un regim sărac poate provoca probleme de sănătate, precum blocaj gastrointestinal (o boală letală care apare şi din cauza regimului alimentar sărac în fibre) sau obezitate. Am fi surprinşi să aflăm că iepurilor le plac bananele, dar nu e recomandat să le dăm prea mult din acest fruct deoarece are un conţinut mare de zahăr. Indicat ar fi să mănânce o felie groasă cât un deget. Iepurele nu trebuie să primească porţii cât pentru un om: acestuia îi ajung cinci stafide, în loc de o mână întreagă, sau doar doi morcovi, în loc de un castron întreg. Dieta peştilor din acvariu Un acvariu cu peşti, amplasat în cameră sau în birou, ori în locul unde ne petrecem o mare parte a zilei, ne sigură liniştea interioară şi confortul psihic. În schimb, noi trebuie să avem grijă de peştişorii din acvariul nostru, pentru a ne bucura de ei pentru o perioadă lungă de timp. Aşa cum se întâmplă şi în cazul oamenilor, şi animalele pot dobândi o stare de sănătate şubredă, dacă dieta este săracă în substanţe nutritive. Problemele cel mai des întâlnite la peştii de mare care sunt hrăniţi în mod greşit sunt eroziunea de-alungul liniei laterale şi la nivelul aripioarelor, pierderea în greutate, a culorii, apatia şi declanşarea bolilor. Peştii au nevoie de proteine, lipide, carbohidraţi, vitamine şi minerale. Din nefericire, însă, puţine tipuri de hrană includ toate aceste substanţe nutritive esenţiale sau nu au cantitatea suficientă. În acest caz, cel mai rezonabil mod de a oferi toate aceste cerinţe nutritive este hrănirea peştilor cu o dietă variată - o combinaţie de hrană sub formă de fulgi, congelată şi proaspătă. O variantă bună de alimente de bază este cea congelată: moluştele, care pot fi găsite în magazinele de specialitate. De asemenea, şi creveţii, scoicile, calmarul şi carnea de peşte de mare, curăţate şi tăiate mărunt, constituie şi ele o hrană adecvată. Dacă nu ne permitem aceste delicatese, le putem suplini cu preparate din comerţ. De asemenea, dacă îi hrănim cu peşte de mare, e bine să evităm speciile uleioase (ton sau hering) deoarece la suprafaţa apei, se va forma o peliculă grasă. Hrana proaspătă nu trebuie lăsată foarte mult în acvariu deoarece va râncezi repede şi îl va murdări. Astfel, e bine să scoatem de pe fundul acvariului şi din filtru bucăţile care nu au fost consumate, la scurt timp după ce mâncarea a fost adăugată în apă. Cu toate că părerile sunt împărţite în privinţa hrănirii peştilor cu hrana proaspătă din moluşte, aceasta e decizia fiecărui acvarist. Nu trebuie să uităm nici de hrana sub formă de fulgi. Avem la dispoziţie, în magazinele specializate, câteva preparate bogate în substanţe nutritive care sunt foarte bune pentru peşti şi îi ajută şi să îşi păstreze culorile vii.  În cazul în care avem în acvariu peşti ierbivori şi omnivori, trebuie să le suplimentăm dieta cu frunze de spanac sau de salată, bine spălate, opărite şi mărunţite. De asemenea, există în comerţ şi hrănitoare cu ventuze, pe care le putem lipi în interiorul acvariului, astfel încât peştii să le caute prin hrana vegetală. Dacă avem în acvariu peşti mai pretenţioşi, va trebui să recurgem la hrana vie. Multora le plac viermii negri vii, dar nu e indicat să punem prea mulţi în apă deoarece mor şi se descompun prea repede. Peştii marini preferă crevetele de mare şi crevetele-fantomă, langusta de apă dulce este iubită de prădători, iar midiile atrag peştii pretenţioşi.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu