Ambasadorul Republicii Populare Chineze, la Conferinţa Academiei de Ştiinţe Tehnice din România

Joi, 08 Octombrie 2015 00:00
Publicat în Politica
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Vineri, 9 octombrie 2015, Excelenţa Sa Xu Feihong, ambasadorul Republicii Populare Chineze la Bucureşti, va efectua o vizită oficială la Galaţi. Programul vizitei ambasadorului cuprinde participarea acestuia la deschiderea lucrărilor conferinţei „Zilele Academiei de Ştiinţe Tehnice din România”, la Facultatea de Inginerie, vizitarea Muzeului Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos, o întrevedere cu oficialităţile judeţului, plimbare pe Dunăre şi o întrevedere cu conducerea APDM. Prezenţa ambasadorului R.P. Chineze la Galaţi ar putea marca începutul unei colaborări între administraţia locală şi investitorii din China, în contextul în care, săptămâna trecută, în cadrul şedinţei Consiliului Local Galaţi, primarul Marius Stan le-a vorbit consilierilor locali despre vizita, la Galaţi, a ambasadorului Chinei. „Am primit o scrisoare de intenţie pentru colaborare cu o firmă din China care are cifre impresionante în privinţa contractelor realizate şi ale cifrelor de afaceri realizate”, a spus Marius Stan, precizând că intenţia investitorilor chinezi este de a colabora cu Primăria Galaţi pentru realizarea de construcţii edilitare. 

Până la stabilirea unor contracte clare în acest sens, Republica Populară Chineză are deja cu Galaţiul colaborări în domeniul universitar. Facultatea de Arte din Galaţi are deja o colaborare cu Academia Centrală de Dramă din Beijing (care oferă un curs de masterat pentru studenţii gălăţeni de la secţiunea de teatru muzical), iar Facultatea de Inginerie din Galaţi urmează să încheie o colaborare cu o altă universitate de profil din China. Informaţia a fost făcută publică de către decanul Facultăţii de Inginerie din Galaţi, prof. dr. ing. Cătălin Fetecău, care a vorbit şi despre prezenţa ambasadorului chinez la lucrările celei de-a X-a ediţii a conferinţei Academiei de Ştiinţe Tehnice din România. „Domnul ambasador, Excelenţa Sa Xu Feihong este aşteptat la lucrările conferinţei, perioadă în care este programată şi o vizită în laboratoarele de cercetare din campusul universitar din str. Domnească nr. 111”, a spus prof. Cătălin Fetecău.

Potrivit acestuia, lucrările conferinţei jubiliare a Academiei de Ştiinţe Tehnice din România se vor deschide vineri, 9 octombie, la ora 9.00 şi se vor desfăşura în Aula Magna a Facultăţii de Inginerie. „Îl aşteptăm pe ambasadorul Republicii Populare Chineze cu atât mai mult cu cât intenţionăm încheierea unei colaborări cu o universitate de prestigiu din China din domeniul ingineriei. Ştiu că tot vineri, înaltul oaspete va avea o întâlnire şi cu autorităţile locale în vederea identificării investitorilor care ar putea investi, de pildă, în zonă, într-o fabrică de mici unelte agricole sau tractoare - că tot avem Insula Mare a Brăilei aproape”, a mai spus Cătălin Fetecău.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu