20 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Bolile secolului: tratamente moderne, acum şi la Galaţi
Bolile secolului: tratamente moderne, acum şi la Galaţi

Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi: “Se întâmplă acum şi la Galaţi. Avem tehnologie performantă pentru a învinge cancerul, se montează stenturi pentru salvarea vieţii pacienţilor cu atac de cord, punem senzori şi pompe de insulină, avem soluţii moderne pentru bolnavii cu Parkinson. De aceea, am investit în echipamente medicale. Da, acum 5 ani, toate aceste tratamente nu existau la Galaţi, însă, astăzi, după ani de muncă şi, cel mai important, cu ajutorul unor medici pasionaţi şi pregătiţi să salveze vieţi, se poate şi la noi, se poate şi la Galaţi. Aceasta a fost, este şi va fi crezul meu – mai bine pentru sănătatea oamenilor, aici, acasă”.

Ieri pacientul cu infarct, acolo unde timpul este vital, era trimis cu Ambulanţa sau elicopterul Smurd la spitalele din Capitală.  Astăzi, este salvat la Galaţi, fie că e nevoie de stent sau de un stimulator cardiac. Iar 1000 de astfel de dispozitive montate deja la Galaţi înseamnă de fapt vieţi salvate ale unor mame, taţi, bunici, soţi şi soţii, fraţi sau prieteni dragi.

Tot astăzi, mii de oameni, din toate judeţele regiunii, se tratează de cancer la Galaţi cu ajutorul a două super echipamente medicale, unele din cele mai performante din lume. O nouă şansă la viaţă în lupta cu această cumplită boală.

În trecut, cancerul era tratat la Galaţi cu un aparat uzat, vechi de 30 de ani, mulţi pacienţi alegând să plece la alte spitale din ţară. Astăzi, Spitalul Judeţean are două aceleratoare liniare de particule, noi şi ultraperformante, care iradiază doar tumora. Iar acum avem şi un soft cu inteligenţă artificială, pentru tratamente mai rapide şi mai eficiente, precum şi un aparat medical de ultimă generaţie pentru diagnosticarea cancerului în stadii timpurii. Astăzi, suntem cel mai performant centru din regiune de tratare a cancerului”, a declarat Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi.

Ca dovadă, aici vin pacienţi din toate judeţele limitrofe, fiind efectuate până acum peste 60.000 de şedinţe de radioterapie. De asemenea, la Spitalul de Boli Infecţioase avem echipamente unice în România pentru depistarea cancerului de piele cu ajutorul luminii infraroşii, fiind captate deja peste 7000 de imagini.

Tot la Galați, acum se montează şi pompe de tratament bolnavilor cu Parkinson, readucându-le astfel libertatea de mişcare și speranța în propriile forțe. Practic, pacienţii imobilizaţi la pat de această cumplită boală pot pleca pe propriile picioare, după realizarea acestei proceduri medicale inovatoare.

Nu în ultimul rând, la Galați, s-au montat deja peste 5000 de senzori de monitorizare a glicemiei și pompe de insulină. Un sprijin uriaş pentru cei cu diabet.

Şi nu ne oprim aici. Aducem noi şi noi echipamente, creăm condiţii pentru noi  proceduri medicale. Pentru sănătatea gălăţenilor!”, a declarat Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi.

Voteaza Costel Fotea pentru functia de Presedinte al Consiliului Judetean Galati: Comandat de: Partidul Social Democrat – P.S.D.-FILIALA JUD.GALATI - Realizat  de: Brighter Focus MM SRL – portal siteul www.monitoruldegalati.ro - Codul de Identificare al Mandatarului Financiar Coordonator atribuit de AEP: 21240002

  • Galerie Foto:

Articole înrudite