Cristian Dima: „ ALDE este singurul partid liberal din România, continuatorul liberalismului” Recomandat

Sâmbătă, 26 Mai 2018 11:00
Publicat în Politica
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Pe data 24 mai s-au împlinit 143 de ani de la înfiinţarea primului partid liberal şi, cu această ocazie, liberalii gălăţeni de la ALDE au făcut bilanţul ultimii perioade politice. ”La 143 de ani de la înfiinţarea PNL-ului, partidul se află într-una dintre cele mai negre perioade din istoria sa, una în care a renunţat la identitatea liberală şi la istorie. Acest partid şi-a pierdut busola politică, transformându-se într-un partid care aplaudă spectacolul cătuşelor, instituţiile de forţă, în detrimentul drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor. Existenţa unui partid liberal în România este crucială. Alături de colegii din ALDE ne-am asumat să ducem mai departe flacăra liberalismului. ALDE este azi singurul partid liberal din România, continuatorul liberalismului. Am reuşit ca în ultimii trei ani să creeăm în jurul ALDE nucleul unui mare partid liberal în România, un partid aşa cum ne doream să fie PNL”, a declarat Cristian Dima, preşedintele ALDE Galaţi.
”De-a lungul anilor, liberalii au contribuit la dezvoltarea Galaţiului, la transformarea oraşului nostru într-un oraş modern. În perioada interbelică peste 80% din primarii şi preşedinţii de comisii interimare a Galaţiului au marcat prin prezenţa şi prestaţia lor istoria oraşului. Enumăr doar câţiva lideri liberali gălăţeni: V.A. Urechia, Mihail G. Orleanu, Ştefan H. Ştefan, Gen. Alexandru Cernat, Gh. Fernic, farmacistul Constantin Ţinc. Din păcate, din partidul elitelor, al promovării politicilor pentru dezvoltarea ţării, PNL a devenit partidul denunţătorilor. Sigur că frica unora dintre lideri îi determină să fie complezenţi în faţa sistemului paralel, crezând că vor scăpa, nimic mai mult decât o deziluzie. În momentul de faţă, important pentru mine şi pentru ALDE este să ne conturăm cât mai bine identitatea pe scena politică românească. Acest lucru îl realizăm continuând să milităm, aşa cum a făcut-o şi PNL-ul istoric, pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor. (...) Suntem într-o perioadă în care românii au nevoie de o voce politică ce militează pentru un stat de drept, pentru interesele şi drepturile lor. Cetăţenii trebuie să simtă că au de partea lor un aliat puternic. Acesta e rolul pe care eu şi colegii din ALDE ni l-am asumat. Suntem singura formaţiune autentic liberală din România, care continuăm să milităm aşa cum a făcut-o şi PNL-ul istoric pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor”, a afirmat Cristian Dima.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu