Excluderi şi suspendări din PDL Galaţi

Joi, 07 Februarie 2013 02:00
Publicat în Politica
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
Consilierul local PDL Mihai Alin a fost suspendat timp de 3 luni din funcţiile politice deţinute la nivelul organizaţiei portocalii, aceasta fiind decizia luată în cadrul Biroului Permanent local al PDL care a avut loc luni după-amiază. „Mi s-a reproşat că am criticat conducerea organizaţiei municipale şi judeţene a PDL faţă de reprezentanţii conducerii centrale care au venit de la Bucureşti, şi aici este vorba de Cezar Preda şi Gheorghe Flutur. De asemenea, am cerut în cadrul şedinţei de vineri să se facă alegeri pentru conducerea organizaţiilor locale şi judeţene. Am rămas consilier local PDL şi am trimis o sesizare la comisia de etică şi litigii a PDL de la Bucureşti deoarece nu mi se pare că a fost o decizie corectă. În cadrul aceleiaşi şedinţe au fost excluşi din partid consilierul local PDL Cătălin Cristache, dar şi Relu Rugină”, ne-a declarat consilierul local PDL Mihai Alin, despre care circulă unele zvonuri că ar fi apropiat de primarul Marius Stan. Rămâne de văzut în ce fel vor fi analizate deciziile luate în Biroul Permanent Local al PDL în Biroul Permanent Judeţean şi dacă ele vor fi menţinute. Excluderea din partid a consilierului PDL Cătălin Cristache nu reprezintă o surpriză prea mare, dacă ţinem cont de faptul că acesta nu este în graţiile actualei conduceri interimare a PDL Galaţi, acestuia reproşându-i-se faptul că în campania electorală din vară ar fi făcut campanie pentru liberalul Marius Stan şi nu candidatului ARD. Cătălin Cristache a dezminţit de fiecare dată aceste acuzaţii iar acum ne-a declarat că el doreşte să rămână membru PDL. În condiţiile în care excluderea lui Cristache rămâne bătută în cuie, acesta îşi pierde şi postul de consilier local al PDL, care ar putea reveni, potrivit surselor noastre, lui Viorel Trif, nefiind însă exclus ca postul să ajungă la un membru UNPR, partid cu care pedeliştii au candidat împreună la alegerile locale, în cadrul unei alianţe. Preşedintele interimar al PDL Galaţi, Nicuşor Ciumacenco, şi Viorel Trif nu au putut fi contactaţi pentru un punct de vedere legat de deciziile luate în cadrul şedinţei de luni. Resmeriţă: „Susţin decizia BPM privind excluderea lui Cătălin Cristache” Biroul Permanent Judeţean al PDL se va întruni, săptămâna viitoare, pentru a supune votului decizia adoptată de către Biroul Permanent Municipal al partidului privind excluderea din rândul democrat-liberalilor a consilierului local Cătălin Cristache. Preşedintele Judeţenei PDL, Doru Resmeriţă, ne-a declarat că propunerea de excludere a alesului municipal vine după ce Cristache „a încercat o formă de revoluţie nejustificată”. „Săptămâna viitoare, membrii din cadrul Biroului Permanent Judeţean vor decide prin vot. Eu susţin decizia Biroului Permanent Municipal. Cătălin Cristache a încercat, în cadrul Colegiului Director, o revoluţie nejustificată. A făcut un grup de presiune, prin care a cerut schimbări în conducerea Organizaţiei Municipale. Ei au încercat, de fapt, în faţa domnilor Cezar Preda şi Gheorghe Flutur, să îl dea jos pe Nicuşor Ciumacenco”, ne-a declarat Doru Resmeriţă. „Alin Mihai a fost suspendat pe acelaşi considerent. Ori tragem toţi la aceeaşi căruţă ori fac un pas în spate”, a precizat Resmeriţă. Potrivit acestuia, în cadrul filialei locale a PDL vor avea loc alegeri în luna martie.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu