Ion Ştefan: „Masacrarea copacilor va continua, în absenţa implicării gălăţenilor”

Vineri, 28 August 2015 00:00
Publicat în Politica
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Parte dintre concitadinii noştri au fost revoltaţi de masacrarea teilor de pe Mihai Bravu. Cu toate acestea, nimeni nu a ieşit în stradă să protesteze, deşi apărătorii fondului forestier ai urbei se agită pentru că oraşul teilor riscă să fie transformat în oraşul betoanelor. 

Există ipoteza că cineva valorifică lemnul teilor tăiaţi de prin oraş, însă nici în această privinţă nu se sesizează careva, adicăm instituţiile abilitate. 

Unul dintre posibilii candidaţi la fotoliul de edil al urbei, liberalul Ion Ştefan, în prezent consilier judeţean, a declarat: „Mă ocup de zona de mediu şi de zona parcurilor naturale de foarte mult timp. Nu pot să am decât o părere foarte proastă (privind tăierea copacilor - n.r). Cred că a fost o soluţie care a trecut prin Consiliul Local fără să fie citită şi consider că simbolul Galaţiului, respectiv teiul, trebuie să fie o prioritate pentru noi. Trebuie să respirăm, pentru că respirăm din ce în ce mai greu, pentru că ne aflăm într-un oraş unde poluarea are anumite cote care au fost depăşite, trăim într-un oraş unde avem foarte multe centrale proprii, care sunt extrem de poluante, avem foarte multe maşini, avem şi combinatul siderurgic... Trebuie să avem grijă de mediu şi de fiecare copac”. Pentru aceasta, gălăţenii trebuie „să ia atitudine, pentru că noi suntem cetăţeni care vorbim dar nu avem atitudine. Cred că trebuie să ne schimbăm modul de gândire. În momentul în care cineva vrea să facă rău oraşului, trebuie să luăm atitudine”, spune Ion Ştefan. 

Din nefericire, avem convingerea că va mai curge multă apă pe Dunăre până să vedem cetăţeni onorabili, respectabili, implicaţi, care să iasă în stradă şi să se aşeze în faţa drujbelor care masacrează copacii oraşului.

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu